Oriunde te uiți, oriunde te întorci vezi titluri mari care spun cam același lucru: după coronavirus viața nu va mai fi la fel! Nu sunt atât de sigur că aceste profeții se vor întâmpla așa cum le văd experții.
În fond, omenirea a trecut prin încercări mai dificile și nu a dat dovadă că a învățat mare lucru din ele, motiv pentru care a fost capabilă să repete aceleași greșeli, din nou și din nou, cu o ritmicitate evidentă. Adică, în alte cuvinte, omenirea a dat dovadă că are memoria carasului care prins azi de pescar în cârlig vine mâine la un alt pescar, la altul poimâine etc!
Cred că sunt și avantaje să ai o asemenea memorie scurtă: faptul că poți să mergi mai departe, faptul că trecutul nu te poate ține prizonier prea mult timp. Sper să se întâmple așa și acum.
Sigur, niște lecții vom trage, niște modificări vor fi. De exemplu, toată lumea este de acord că munca de acasă va câștiga teren în următorii ani. Angajatori și angajați deopotrivă au constatat că, în anumite sectoare, munca de acasă nu a diminuat performanța, dimpotrivă, așa că e de așteptat ca o bună parte din clădirile de birouri să rămână goale mult timp de acum înainte. Sigur, munca de acasă nu e valabilă nici pentru fermierul care se trezește la 5 dimineața, nici pentru brutarul care frământă pâinea și nici pentru cel care construiește mașini, dar e clar că sunt sectoare unde ea va prinde avânt.
În al doilea rând, economiile vor începe să devină mai locale. Blocarea transporturilor și a mobilității persoanelor și mărfurilor, izolarea Chinei, toate acestea au arătat cât de vulnerabili suntem din cauza globalizării economiei. Este de așteptat ca o parte din economii să devină mult mai “naționale” de acum înainte și, în consecință, comerțul internațional o să-și continue declinul. Turismul va deveni o afacere mult mai locală sau cel mult una regională. Norocul nostru este că, dacă avem puțină minte și inventivitate, putem să ne producem aproape totul în țară.
Nu în ultimul rând este de remarcat că guvernele centrale au profitat de această criză și au acumulat cam toată puterea într-un timp extrem de scurt. Nu este o noutate, ele o fac ori de câte ori au ocazia. Au făcut-o după 9/11, o fac și acum. Exemplul cel mai bun îl avem la noi în țară, unde guvernul Orban a luat din mâna autorităților locale toate atribuțiile legate de combaterea coronavirusului, inclusiv cel legat de comunicarea numărului de bolnavi.
Am fost puțini cei care am strigat că nu e bine, că amputarea autorităților locale și alungarea lor de pe câmpul de luptă cu coronavirusul va avea urmări tragice și iată că timpul ne dă dreptate celor puțini. Interzicerea testării masive la nivel local făcută de autoritățile locale ne lipsește astăzi de elemente importante în strategia pentru valul 2. Dacă am fi avut o hartă a zonelor roșii ar fi fost mult mai simplu să izolăm acele locuri și să nu ținem închisă o țară întreagă. Dorința guvernului de a gestiona singur această criză, dorința motivată strict de eventuale avantaje politice, ne-a adus în situația de astăzi.
Trebuie să recunosc că nu mă așteptam ca Ludovic Orban să aibă atât de mult tentația de a se juca de-a Dumnezeu. Mă așteptam să o văd la Klaus Iohannis mai degrabă decât la o persoană care a stat destul de mult în sfera liberală și care a avut de suferit și el ceva nedreptăți și care ar fi trebuit să bănuiască faptul că genul acesta de joc este extrem de periculos.
Concentrarea puterii în puține mâini nu este un fenomen nou. La noi a început în al doilea mandat al lui Băsescu, atunci când, nemaiavând un prim-ministru care să-I tempereze, Băsescu a adunat în mâinile lui toată puterea. A condus România cu ajutorul serviciilor de informații unde și-a numit apropiații, și-a numit un prim-ministru de paie, a numit procurori generali și ai DNA oameni care îi raportau orice mișcare și care au acceptat să transforme justiția în armă politică, a numit mare parte a judecătorilor de la Înalta Curte, a numit ambasadori din rândul camarilei lui, deci a făcut cam tot ce a vrut.
Mâna lui a ajuns până în cel mai îndepărtat colțișor al României. Un asemenea mecanism nu este ușor de demontat chiar dacă scoți oamenii din funcțiile respective. Ei pleacă cu un bagaj de informații și conexiuni care îi fac încă ani buni de la momentul plecării jucători influenți în mediul de putere.
Klaus Iohannis a preluat din mers sistemul lui Băsescu. De fapt, mai corect ar fi să spunem că sistemul lui Băsescu l-a preluat din mers pe Klaus Iohannis. Noului președinte i-a plăcut acest sistem pentru că, brusc, a descoperit că poate face orice și nimeni nu-l penalizează. Mass-media era deja ori adânc penetrată, ori foarte speriată încă de pe vremea lui Băsescu, iar societatea civilă fusese transformată în societate în civil. Așa că pandemia de coronavirus le-a venit ca o mănușă celor pentru care funcțiile nu sunt decât instrumente pentru a acumula și mai multă putere.
Cred că asta este cea mai mare provocare pe care o avem de rezolvat: împărțirea puterii la cât mai mulți români, aducerea ei cât mai aproape de oameni, redarea puterii autorităților locale și comunităților, reclădirea încrederii în instituțiile fundamentale ale statului: Parlament, justiție, Executiv. România făcuse oricum puțini pași în direcția descentralizării și acești puțini pași au fost parcurși înapoi în doar câteva săptămâni.
Capcana spre care ne îndreptăm în viteză este să impunem, tot de la centru, o nouă reorganizare administrativă. Aceasta ar reduce numărul de județe, ar crea niște regiuni poate după modelul regiunilor de dezvoltare. Momeala care ni se aruncă sunt cheltuielile mai mici cu administrația și posibilitatea de a accesa fonduri europene. Privită de sus poate fi o idee tentantă, dar cred că acest model riscă să contrazică exact scopul descentralizării: apropierea de cetățean, de comunitate. Ca să nu mai spunem că impunerea de sus în jos a unei noi organizări teritoriale doar democrație participativă nu e!
ALDE are un alt model în minte, respectiv încurajarea județelor și poate și a localităților, de a se asocia pentru diferite scopuri. Poate ca să facă o șosea importantă care străbate mai multe județe, poate o centrală termică ce poate folosi resurse regionale și care poate furniza curent electric și apă caldă la un preț convenabil locuitorilor din această asociere, poate o mare fabrică de reciclare a gunoiului menajer și producerea de energie din el, poate sisteme pentru colectarea și desfacerea laptelui sau altor produse agricole.
Teme sunt multiple și oameni harnici ar mai fi. Este foarte posibil ca în baza acestor cooperări consistente să ajungem la județe care se vor contopi, care vor forma regiuni, care vor considera că mai mari sunt mai puternici. Dar asta o vor face de bună voie și nu împinși de la spate de la București de niște politruci care au doar interese electorale. Cam așa vede descentralizarea partidul pe care îl conduc!
Iar alegerile locale sunt cel mai bun moment să discutăm serios despre libertatea adevărată și nu cea de mucava, despre descentralizarea reală și nu de ochii lumii, a învățământului și sănătății sau despre trecerea unor părți importante din Poliția națională sub conducerea autorităților locale.
Sper să nu irosim aceste alegeri în dezbateri sterile despre teme inutile impuse de neomarxiști sau populiști. Suntem mult prea obosiți ca să ne consumăm puținele resurse de energie pe care le mai avem în a dărâma în loc de a construi.