În anul de grație 2021, în plină pandemie, directorul Metrorex, un domn pe nume Ștefan Paraschiv, înarmat cu o rangă a procedat la încercarea disperată de a sparge ușa unui magazinaș dintr-o stație de metrou. Pentru ca domnia sa, cum spuneam mai sus, păstorește peste metroul românesc.
N-am să pun la îndoială legalitatea sau nelegalitatea existenței acelor spații comerciale din incinta stațiilor ci am să spun că în mod sigur, inițial, când ele s-au dat spre folosință a existat un cadru legal pentru treaba asta. Unde a dispărut legalitatea între timp, faptul că au expirat contractele de închiriere sau că putea fi găsită o solutie altfel pentru întreprinzătorii cu pricina, e altă poveste.
Interesantă este îndumnezeirea directorului, adicătelea a starostelui ce pare că a venit cu metroul și toate acareturile de la el de acasă. Exercitiul nefericit de imagine și puterea exemplului în loc să-i aducă ovații la scenă deschisă l-au transformat într-un caraghios cu rangă chinuindu-se din răsputeri să spargă o amărâtă de ușă. Un soi de Steven the Big așezat în fața unei cohorte de apărători ai statului de drept, care, în loc să-i dea o mână de ajutor la demolarea dușmanului, îi priveau mut desfășurarea de forță. Dat fiind faptul că unul este Dumnezeul Metroului.
Acum, ce să vă spun. Omu’ devine definitia completă a pericolului concret pentru ordinea publică. Imaginați-vă coborând cotidian la metrou și în timp ce stați la coada la cartelă un nene se plimbă amenințător, lovind în stânga și-n dreapta cu o rangă, un topor sau altă armă din gama asta. Sau spărgând uși și geamuri cu toată implicarea. Să nu-mi ziceți că nu fugiți mâncând pământul pentru că nu vă cred.
Mă așteptam să-l oprească vreun om al legii prezent pe tarla, mă așteptam să-l tragă cineva de mâneca paltonului, mă așteptam sa-i șoptească totuși cineva că frizează ridicolul. Nu nene! Șefu’ la ditamai Metrorexul, uns proaspăt, a ținut morțiș să ne arate că știe mânui dibaci sfânta rangă. În disprețul oricărei reglementări sau norme.
Băiatul ăsta, până la urmă, dacă stau strâmb și judec oblic ne-a dat o lecție de viață. Luați băi ranga, bâta, sapa, cataroiul să vă faceți dreptate. Dreptatea voastră! Pentru ca unde începe dreptatea ta se termină a celorlalți. Ce reguli, ce normă socială, ce stat de drept?
Directorul Steven Big Paraschiv despre care n-am auzit până ieri a devenit celebru. A ținut morțiș să claxoneze și să ne arate două lucruri. Primo, că există și domnia sa pe fața pământului și secundo că ranga noastră cea de toate zilele n-a murit. Ba mai mult, poate fi folosită cu brio într-o capitală europeană în anul de grație 2021 când omenirea a amartizat a treia oară.
Privind imaginile cu omul nostru opintindu-se cu toate puterile să deschidă ușa aia nenorocită care parcă în ciuda lui nu ceda, am avut sentimentul că se va opri pentru o clipă, se va lovi cu o piatră în piept de câteva ori, va urla precum Tarzan și finally se va repezi cu capul să sfarme zidul iar din cap îi vor ieși scântei și foc de artificii. Ca atunci când explodează o novă.
Vi-l imaginați pe spectaculosul Tarzan din filmul copilăriei noastre cu o rangă în mână? Am făcut exercitiul ăsta de câteva ori. Nu mi-a ieșit. Își tot băga capul în cadru directorul Metrorexului.
Cumva eu cred ca nu mai suntem zdraveni la cap. E adevărat că nu toți. Dar observați cum ne împuținăm? Cum devenim.din ce în ce mai puțini și ceva ne împinge către departe până devenim confundabili cu linia orizontului?
Revin la întâmplare și nu pun nici o secundă în discuție dacă sau cine are dreptate. Pentru acest lucru romanii au inventat dreptul. Pentru asta exista actul de justiție și o mulțime de alte căi ce pot stabili sau restabili legalitatea la un moment dat.
Problema mea este comportamentul ușor schizoid cu înclinații evidente către violența a managerului unei instituții pe care statul o subvenționează. Acuma poate e nedrept, dar n-are totuși metroul nici o vină că e condus de un nebun.
De fapt, metroul a încăput pe mâna omului de a readus ranga în viețile noastre.
Al doilea eveniment marcant al zilei ne-a fost livrat de către Vlad Voiculescu. Cel mai ministru al sănătății de când există sănătate organizată. În traducere liberă înseamnă că suntem vai steaua noastră.
Tot sub semnul pandemiei, ministrul Vlăduț a aflat plin de stupoare faptul că niște nesimțiți lipsiți de respect, în speță personalul instituțiilor ce se ocupă de decedații infectați cu COVID 19, au dispus înmormântarea decedaților după un protocol halucinant. Adică bieții oameni, fie-le țărâna ușoară, au fost îngropați goi, împachetați în niște saci de plastic, pulverizați cu nu știu ce soluții și sigilați în sicrie.
Domnul ministru a zis revoltat că nu domle’, așa ceva nu există și că nici o prevedere legală nu a impus una ca asta. Că în respectivul ordin de ministru pe care urmează sa-l modifice domnia sa și să-l facă mai fermecător, nu scrie că bieții oameni vor ajunge la judecată în fața lui Dumnezeu scoși din doi saci negri de plastic.
În momentul când i s-au citit, cu subiect și predicat, textele unde scrie clar și fără echivoc, în detaliu chiar, despre cum morții de s-au căptușit cu covid vor fi livrați familiilor, știu că sună cinic, dezbrăcați și împachetați în saci, a dat în bâlbâială, a făcut stânga împrejur și-a dispărut în clădirea ministerului.
Să nu fi știut Vlad Voiculescu ce conține ordinul de ministru dat de Ministrul Sănătății? Să nu fi știut Vlad Voiculescu că este ministrul sănătății? Să nu fi știut că tema asta a fost în dezbatere un an de zile? Să nu fi văzut măcar la televizor imagini cu decedații duși în trombă de mașini negre lăsând praf în urmă, direct la cimitir? Dacă n-a știut toate cele enumerate mai sus este extrem de grav. Și determină o concluzie periculoasă. Anume că nu domnia sa conduce ministerul. Sau poate o face. Extrem de prost.
În schimb, dacă a știut, și a mers la cacialma ne aflăm în fața unei ticăloșii fără margini. În fața unui mincinos înarmat cu un tupeu greu de digerat. Știți de ce? Pentru că ne-a luat de proști. Gașca din care face parte Vlăduț cel mincinos ne tratează ca pe o masă amorfă de imbecili incapabili să citească integral un text. Darămite să-l și înțeleagă.
Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că a știut. Măcar pentru faptul că dacă ar trebui să aleagă între a fi prost domnia sa și a fi noi proștii, ne va alege întotdeauna pe noi. Dixit.