KITSCH. Nunta de un milion de euro a lui Cristi Borcea a fost un circ ieftin, nicidecum un eveniment "de fiţe".
Nunta "de fiţe" a lui Cristi Borcea cu Alina Vidican s-a transformat într-un mare kitsch din pricina gusturilor îndoielnice ale naşului, Gigi Becali, dar şi a multora dintre invitaţi.
EVZ vă prezintă aspecte nefardate de la acest eveniment care a ţinut capul de afiş în ultimele zile, oferite de un "insider" cu spirit de observaţie dezvoltat. Gigi Becali a ţinut din nou să se dea în spectacol şi a reuşit, stricând petrecerea cu excesele sale. Fostul oier s-a învârtit pe ringul de dans şi a dat din mâini haotic, de parcă ar fi mânat o turmă de oi (VEZI AICI VIDEO).
Gigi s-a decis să-şi arate şi talentul de "cântăreţ", asurzindu-i pe invitaţi cu câteva onomatopee cu care le-a zgâriat auzul.
"S-au spart atâta în figuri cu meniuri sofisticate, cu rochii şi costume scumpe, dar tot la manelişti au ajuns. Au cântat numai «nume grele»: Adrian Minune, Adi de la Vâlcea, Vali Vijelie. Muzica lor nu a cadrat deloc cu fiţele afişate. Dacă ăsta le e nivelul, n-ai ce să le faci. Singurul care a făcut spectacol adevărat a fost Mihai Bendeac, care l-a imitat pe Gigi atât de bine că a leşinat de râs toată lumea. Imitatorul a fost mai inspirat decât «originalul». Au fost şi oameni mai de soi, Adrian Năstase, Cristian David (n.r. - fostul ministru de interne), Dan Matei Agathon, dar s-au simţit destul de stingheri în mijlocul acestui eveniment manelizat la maximum. Aţi văzut cum se maimuţărea Gigi, ca un poliţist în intersecţie. Îşi «coordonează» mişcările la fel de confuz cum vorbeşte. Dacă-l pui pe un aeroport să te ţii accidente", ne-a dezvăluit unul dintre invitaţi. Gigi şi-a arătat manierele şi când s-a înfipt să taie tortul înaintea miresei, după care a mâncat în stilul său "delicat".
Scaunele transparente, capcane pentru invitaţi
Scaunele transparente au fost o capcană serioasă pentru invitaţi. "O femeie care s-a ameţit bine n-a mai nimerit scaunul şi s-a dus grămadă jos", ne-a mai precizat "insiderul".
Nici meniul sofisticat prezentat cu atâta emfază de miri n-a fost pe gustul invitaţilor. "Lumea s-a săturat după ce afară s-a dat drumul la grătare. Meniul ăla de 600 de euro de persoană a fost fabulaţie. Erau ditamai farfuriile pe care se găseau trei-patru chestii «desenate». Ce dracu' sare de Himalaya. Era de la Slănic Prahova şi au «vopsit-o» un pic. Şi vacă de Monaco? De unde vaci în Monaco? Nu înţelegeai nimic din ele. Ce dracu' să te saturi din ele, că de abia le simţeai gustul. Afară s-a făcut un grătar cu berbecuţi şi cu tot felul de chestii tradiţionale de porc. Era un fum de nu te vedeai, dar mai cântau şi alde Tinu Vereşezan şi Adriana Antoni. A fost bătaie pe şorici, pe fripturi. N-a mai rămas nimic. Gigi a cerut un ceaun în care să se facă mămăligă", ne-a mai spus invitatul. Mama Alinei n-a fost la nuntă
Alina Vidican n-a avut-o alături pe mama sa în cea mai importantă zi din viaţa ei.
"Sunt certate. Am înţeles că mama ei a spus că «Borcea o s-o părăsească şi pe proasta mea, cum a părăsit-o şi pe fosta nevastă!». Tatăl ei a fost, dar era stingher rău. A dansat-o o dată pe fii-sa, dar n-a scos o consoană toată seara", ne-a dezvăluit omul nostru.
Cristi Borcea a surprins prin faptul că n-a dat nicio invitaţie jucătorilor de la Dinamo. Nici măcar lui Marius Niculae, unul dintre finii săi. Fostul "dealer" de butelii nu l-a uitat însă pe Claudiu Niculescu, alt fin al său. Dintre invitaţi n-au lipsit Ion Marin, Emil Ursu şi Cornel Ţălnar, dar a absentat Florin Răducioiu, de asemenea neinvitat.
- Becali a făcut senzaţie la nunta lui Cristi Borcea
- Bloggerii sunt unanimi: "Nuntă de mitocani!"
- Nuntă borcească în fotbalul românesc. VEZI valsul mirilor! VIDEO
- Ce cadou i-a făcut Gigi Becali finului Cristi Borcea| FOTO
- Vezi AICI meniul cu stele pentru nunta dinamovistului Borcea