Uniunea Europeană a impus cel de-al zecelea pachet de sancțiuni anti-rusești și a extins restricțiile, între altele, asupra chirurgului Leonid Roșal, șefului Consiliului pentru Drepturile Omului de pe lângă președintele Federației Ruse, Valeri Fadeev, ombudsmanului Tatiana Moskalkova, șefului Rossotrudnicestvo (Agenția federală pentru problemele Comunității Statelor Independente, a compatrioților care locuiesc peste hotare și pentru colaborarea umanitară internațională), Evgheni Primakov, precum și împotriva unor manageri media și jurnaliști, între care corespondentul militar Aleksandr Koț. Ministerul de Externe al Federației Ruse a arătat că includerea lui Roșal pe "lista neagră" este o blasfemie. La rândul său, Moskalkova a declarat că măsurile adoptate de UE "anulează atât dialogul democratic, cât și diplomația pentru apărarea drepturilor omului."
Există vreun sens pragmatic în reînoirea listei de sancțiuni personale? Unii reprezentanți de rang înalt de la UE au subliniat încă în timpul discutării noului pachet de sancțiuni, că Europa este aproape de limita posibilităților sale privind restricțiile. Multă vreme pachetul nu a putut fi adoptat, unele țări au considerat că este soft. Și, desigur, există tentația de a considera lărgirea "listei negre" ca fiind un gest mai cu seamă simbolic: trebuie inclus cineva, pentru a nu fi acuzați de inactivitate, așa că aleg dintre cei rămași. O asemenea interpretare poate fi pe placul autorităților rusești care subliniază prin toate mijloacele că pe de o parte Occidentul își confirmă natura ostilă și, pe de altă parte, este limitat în resurse și măsurile de influență asupra Federației Ruse.
Extinderea "listei negre" are, se pare, de asemenea, și un caracter demonstrativ, dar aici este vorba, mai degrabă, de indicarea intențiilor decât de recunoașterea caracterului restrictiv al măsurilor. Scopul inițial al sancțiunilor a fost privarea Moscovei de venituri, de posibilitățile de a finanța operațiunea militară specială în Ucraina. Nimeni nu a revocat acest scop, deși pârghiile, pe care țările occidentale le puteau acționa, rămân într-adevăr tot mai puține.
În același timp, politicienii occidentali care alcătuiesc pachetele de sancțiuni, de parcă "notează" elita lui Putin, adică pe toți cei apropiați președintelui personal, în virtutea carierei sau a ideilor. Se poate aminti faptul că "listele negre" apăreau încă înainte de evenimentele din Ucraina – de exemplu după "dosarul Skripal". Pe liste erau incluși mari antreprenori, iar celorlalți ca și cum li s-ar fi arătat: este necesar să influențați asupra regimului din interior, altfel veți fi următorii.
Elita conducătoare a Rusiei
Într-o oarecare măsură această logică se păstrează și acum. Totuși este puțin probabil ca țările occidentale să ignore experiența recentă sau interpretează naiv, superficial caracterul politic al sistemului din Federația Rusă. Acolo și înțeleg și o subliniază și în cuvinte că nimeni nu va "anula" Rusia, că oricum trebuie construite relații cu ea. Însă lista neagră tot mai lungă este un semn al faptului că elita rusească nu figurează în planurile strategice ale Occidentului. Cu ea sunt posibile numai înțelegeri conjuncturale, separate. Cu alte cuvinte, scopul sancțiunilor este nu numai limitarea veniturilor Moscovei, ci și lansarea unui scenariu de preferat pentru Occident – schimbarea regimului.
Se poate pune întrebarea: dacă Occidentul îi va însemna pe toți, cum consideră el că este noua elită conducătoare din Rusia? Cine va face parte din ea? Dacă se presupune că acesta este un fel de guvern în exil, emigranți politici, atunci acesta este un punct de vedere destul de naiv: acești oameni nu sunt suficienți pentru asamblarea unui nou sistem politic funcțional. Deci cineva din elita actuală va trebui "reabilitat".
Extinderea obiectivelor sancțiunilor intensifică și discursul puterii ruse, adresat consumatorului intern. "Noi am spus doar, uitați, ei înșiși recunosc totul!" – partea principală a unui asemenea discurs. După cum afirmă autoritățile ruse, politicienii occidentali au recunoscut că Acordurile de la Minsk au fost o farsă și o manevră. Acum este foarte ușor de spus că Occidentul a cântărit într-adevăr multă vreme ideea schimbării puterii în Rusia, a amestecului în afacerile ei, a organizării unei revoluții portocalii, cu alte cuvinte întreaga politică a elitei conducătoare a Federației Ruse, inclusiv persecuția opozanților nesistemici, era corectă.
(Traducerea Rador)