Probabil mulți se întreabă care sunt evenimentele sau situațiile care declanșează depresia la copil? De ce un copil ar fi depresiv? Ce probleme ar putea măcina un copil într-atât încât să ajungă în pragul depresiei?
E bine de știut că de la vârsta de 6 luni pâna la 4-5 ani este considerată o perioadă vulnerabilă în fața depresiei, de către specialiști, atunci când vine vorba despre experimentarea pierderii sau a separării. Aici putem vorbi atât despre decesul unuia dintre părinți și chiar a unui animal de companie, sau de separarea părinților și chiar de separarea părinților de copii atunci când ei sunt nevoiți să plece din localitate sau chiar din țară pentru o perioadă mai lungă de timp. Când vorbim de separare, aceasta poate să fie temporară, fie că e o boală, spitalizare scurtă sau chiar absența momentană a unuia dintre părinți, dar care să producă o angoasă de abandon care să persiste mult timp după reîntoarcerea la situația normală.
Depresia este o tulburare psihică caracterizată în general prin prezența mai multor simptome precum: anxietate, tristețe, iritabilitate, autodepreciere, agitație, tulburări de somn, modificări ale performanțelor școlare, diminuarea socializării, modificarea atitudinii față de școală, acuze somatice, pierderea energiei obișnuite, modificarea neobișnuită a apetitului și, în anumite situații, chiar pierderea în greutate.
Episodul depresiv la copil
Când vorbim de aceste episoade, de cele mai multe ori în ecuație sunt prezente: separarea părinților, decesul unui membru al familiei, mutarea locuinței sau chiar negestionarea corectă a frustrărilor pe termen lung. Este important de știut că episodul depresiv se instalează progresiv, iar comportamentul copilului se modifică net în raport cu situația anterioara:
● o figură mai puțin expresivă, mai puțin surâzător;
● în multe situații se constată o anume agitație, mai ales când i se cer copilului anumite sarcini;
● momentele de agitație sunt frecvent întrerupte de momente de inerție – atunci când copilul face o activitate care în mod normal îi face plăcere și, totuși, este absent sau trist.
● furia nejustificată - este supărăcios, furios, în opoziție și are tendința de a refuza. Sunt situații în care zice întotdeauna „nu” sau pur și simplu nu este niciodată de acord cu cei din jur;
● pierderea stimei de sine – spune „nu sunt bun de nimic”;
● devalorizarea propriei persoane, atunci când micuțul are îndoieli în fața unei întrebări, a unei cereri și el răspunde cu „nu știu”, „nu reușesc”, „nu pot”;
● exprimarea conștientă a sentimentului de culpabilitate – spune „sunt rău”, „nu mă port frumos cu părinții mei” sau „este greșeala mea”;
● dificultatea de a gândi sau de a fi atent la lucruri și de a se concentra;
● tulburări de apetit, cel mai frecvent comportament anorexic în mica copilărie și comportament de bulimie sau de ronțăit la copilul mare sau la preadolescenți;
● când vorbim despre somn, acesta este dificil, găsind adesea motive de a se opune culcării, de refuz, care amplifică conflictul cu adulții cu care are contact. Nu sunt de neglijat nici coșmarurile, care fac parte din componenta anxioasă, și nici fricile frecvente, mai ales cele de accidentare a părinților;
● episoadele depresive sunt însoțite de somatizări cum ar fi durerile de burtă sau de cap, care apar destul de frecvente;
● ideile de moarte sau de suicid – atunci când copilul declară „că nu este iubit și că va muri sau se va omorî”.
Tulburarea depresivă la copil
Unii copii prezintă o simptomatologie fie mai săracă, fie mai vagă, dar mai ales mai durabilă în timp. Treptat, manifestările de agitație, de instabilitate, de iritabilitate riscă să devină un factor stabil în comportamentul copilului. Acestea se pot manifesta prin:
● problemele școlare sunt principala complicație a depresiei durabile. Eșecul școlar, dezinteresul sunt foarte frecvent întâlnite;
● conduitele fobice și în special fobia școlară pot ascunde o stare depresivă. Acestă frică se poate traduce prin teama de a se îndepărta de căminul familial sau teama de abandon;
● când vorbim despre aspectul fizic, se observă uneori o atitudine permanentă de neglijență, un aspect neîngrijit. Copilul își pierde neîncetat obiectele personale, hainele cheile sau jucăriile;
● sentimente de culpabilitate sau nevoia de pedeapsă. Anumite comportamente apar ca dovezi directe ale acestui simptom: răniri repetate, atitudini periculoase, pedepse neîncetate la școală sau acasă, conduită directă autoagresivă.
● conduite de protest sau de revendicare față de starea de suferință. Conduite de opoziție, de supărare și chiar furie; manifestările agresive cum ar fi crize clastice, violență față de alți copii și chiar autoagresivitate; tulburări de comportament, furturi, fugi, conduite delincvente, conduite toxicomanice.
● alte simptome clinice considerate relevante sunt enurezisul, eczema, astm, obezitatea sau anorexia;
Este important de știut că informațiile din acest material sunt pur orientative și este recomandat să vă adresați unui psiholog clinician pentru evaluarea copilului, cât și unui psihoterapeut pentru a remedia cât mai curând acestă problemă. Medicamentele antidepresive pot fi prescrise de un medic psihiatru, nu se administrează la recomandarea farmacistului sau a altor persoane care nu sunt avizate, acestea fiind periculoase în anumite sitații.