Restrângerile dramatice de drepturi sub pretextul pandemiei și încurajarea unor apucături (turnătoria, propaganda) și sentimente (frica, nesiguranța) sunt scoase direct din manualul Comunismului.
Un editorial de Greg Roller în American Thinker.
Îmi amintesc cum stăteam în baie cu bunicul, când aveam 12 ani, și îl priveam cum își pune dinții falși în gură. M-a privit și a zis: „Ai grijă de dinții tăi, Greg!”
Tristețea de pe chipul său spunea mai multe decât cuvintele sale. Ați remarcat că suferința aduce un plus de convingere și de pasiune celor care vorbesc?
Am văzut expresii încă și mai îndurerate pe chipurile celor care îmi descriau cum era să trăiești într-un regim comunist.
Unul dintre camarazii mei din armată era un fugar din Cuba pe nume George Gonzales. Mi-a spus o poveste despre tatăl lui care a fost arestat. Care fusese crima lui? Își tăiase porcul fără să anunțe statul.
A fost turnat de un vecin și apoi arestat. Nici un fel de proces – doar bătăi în ușă și apoi târât în arest, unde a stat o săptămână.
George mi-a spus că familia lui nu a știut nimic despre arestare și unde era închis. Când în cele din urmă s-a întors acasă, tatăl a început să facă planuri pentru a fugi cu familia din Cuba comunistă în America.
Citesc o carte intitulată: Escape from Communism: A True Story and Commentary, scrisă de un român (Dumitru Șandru) care a fugit în America de regimul comunist tiranic al lui Nicolae Ceaușescu.
Vorbește despre frică, timorare și lipsă de încredere, nu doar față de guvern, ci și față de vecini și colegi.
Cei care spuneau ceva împotriva regimului erau adesea denunțați de către informatori și transformați în exemple pentru a băga groaza în populație.
Spune autorul: „Frica funcționează ca prin magie, iar comuniștii erau maeștri în utilizarea ei”.
Sunt căsătorit cu o femeie care a trăit sub același regim ca acela descris de autor, și ea garantează că este adevărat fiecare cuvânt scris acolo.
I-am vorbit de curând despre fiul meu, care trăiește în Kansas City. A fost pârât de cineva din complexul de apartamente unde locuiește pentru că se afla afară, pe marginea piscinei, făcând exerciții fizice.
Au fost trimise fotografii la locul său de muncă, însoțite de o descriere amănunțită a activităților fizice pe care le făcea și a zilelor în care acestea au avut loc.
Soția mi-a spus: „Mi se întoarce stomacul pe dos. Exact același lucru îl trăiam noi în comunism. Nu puteai avea încredere în nimeni. Nici măcar în vecini. Stăteam la cozi, exact așa cum facem și acum, pentru a intra în magazin și a găsi rafturile goale.”
Când vorbea, durerea de pe chipul ei era mai mare decât o exprimau cuvintele.
Ce diferențe există între guvernul nostru și un guvern comunist? Pentru început, nu veți întâlni niciodată așa ceva într-un manifest comunist:
„Când în cursul unor evenimente umane, devine necesar pentru un popor să strice legăturile politice care l-au legat de un altul și să-și asume între puterile Pământului o poziție independentă și egală, la care legile naturii și ale Creatorului îi dau dreptul... ”(Declarația de Independență a SUA – n.r.)
Drepturile pe care le avem vin de la Dumnezeu, nu de la om. Există un principiu al înlocuirii, o entitate care transcende domnia omului, și acesta este Dumnezeu, Cel care conduce natura și legile naturii.
Evident, nu toți părinții fondatori au fost fundamentaliști creștini predicând Biblia. Unii au fost ortodocși, alții anglicani, alții deiști, însă cu toții aveau un punct de vedere care eclipsa omul. Nu omul se afla în centrul viziunii lor.
Când s-au uitat în zare, au văzut ceva mult mai măreț și mai înțelept decât ei înșiși. De fapt, viziunea lor despre natura umană nu era deloc flatantă, fapt care le-a influențat concepțiile despre o guvernare cu control reciproc al puterilor și cu contraponderi.
Pentru comuniști, Dumnezeu nu există. Punct. Omul este soarele sistemului lor solar, în jurul căruia se învârt toate celelalte idei mai mici.
Cele câteva drepturi care îți sunt îngăduite vin de la om – un om care se prezintă în general sub chipul unui tiran, dar nu toți tiranii poartă svastică și mustață ca Charlie Chaplin în Dictatorul.
Unii sunt blânzi și stilați, cu limbaj îngrijit și cuvinte plăcute. Ar putea chiar să-ți cânte un cântecel. Alții apar sub forma unor inși ciudați, împătimiți ai computerului, sau a unor genii descreierate, sau a unor politicieni zâmbitori. Dar toți sunt absolut la fel de toxici.
Și cu siguranță într-un manifest comunist nu veți întâlni asta:
„Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, Guvernele sunt instituite printre oameni, puterile lor izvorând doar din consimțământul celor guvernați. Că atunci când orice Formă de Guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, și de a institui o nouă Guvernare, stabilindu-i temelia pe astfel de principii și organizându-i puterile în asemenea formă, încât să îi pară cel mai probabil să aducă Siguranță și Fericire.”
Acesta este un mandat cât se poate de clar care ni se conferă să răsturnăm guvernările opresoare, și acesta nu este doar un drept, este o datorie.
Nu veți întâlni un asemenea mandat în documentele fondatoare ale Republicii Populare Chineze sau ale oricărui alt regim comunist.
Ar fi o amenințare contra-productivă și un permanent ghimpe în coasta opresorilor de stat.
Iată mai jos o descriere a comunismului dintr-un cântec foarte popular acum câțiva ani:
„Imaginează-ți că nu există Rai, este ușor dacă încerci, nici Iad sub noi, deasupra noastră doar cer. Imaginează-ți că toți oamenii trăiesc pentru ziua de azi... Imaginează-ți că nu există țări, nu e greu să o faci. Nimic pentru care să ucizi sau să mori. Și nici religie.... Imaginează-ți că nu există proprietate, mă întreb dacă reușești. Nici o nevoie de lăcomie sau foame. O frăție a întregii umanități. Imaginează-ți toți oamenii împărțindu-și lumea întreagă...” – John Lennon.
Iată pentru dvs o descriere succintă a utopiei pe care comunismul o promite dintotdeauna și pentru totdeauna, dar pe care nu o oferă niciodată.
Mă întreb ce ar spune John despre lăcomia cumpărătorilor în pandemia actuală. Primul lucru pe care l-ar face un regim comunist ar fi să confiște tot ce avem. Cred că despre asta este vorba în cântecul lui Lennon, „imaginează-ți că nu există proprietate”.
Apropo, acesta a fost cântecul pe care un grup de elite de la Hollywood a ales să-l cânte tuturor oamenilor de rând, pentru a le alina anxietățile în vreme de pandemie, o pandemie care a plecat dintr-o țară comunistă. Vede cineva vreo ironie aici?
Nu este vorba despre părinții fondatori, calomniați întotdeauna pentru defectele lor de către liberali, care nu își văd propriile defecte. Nu, este vorba despre documentul pe care părinții noștri fondatori ni l-au lăsat și pe care liberalii îl urăsc atât de mult.
Un document care ne protejează libertățile de guvernele opresive și tiranice și care ne dă mandat permanent să răsturnăm orice guvern care devine astfel... Un document care ne garantează dreptul de a purta arme exact în acest scop.
Cine sunt comuniștii cei mai aprigi printre noi? Cei care îi demonizează întotdeauna pe părinții fondatori pentru documentul pe care l-au creat, în timp ce subminează în permanență acest document, în politică și în viețile noastre – singurul document care stă între ei și puterea pe care cu atâta poftă o râvnesc.
Până la urmă, în ciuda politicienilor care au accționat neobosit să ne vândă Chinei pentru îmbogățirea lor personală, diferențele dintre guvernul nostru și comunism sunt mari și clare.
Când apar conducători care se îngrijesc mai mult de putere, de câștiguri și de prestigiul personal, neglijând principiile și preceptele pe care a fost construită această țară, ar putea fi momentul pentru popor să se întoarcă la mandatul său și să-și facă din nou datoria față de noi înșine și față de posteritate.