Gruparea saudită Al Ittihad, pregătită de Ladislau Boloni, va renunța mai mult ca sigur și la serviciile lui Lucian Sânmărtean, după despărțirea de Lukasz Szukala, ajuns ulterior în Turcia, la Osmanlispor.
Șeicii trupei din Jeddah nu mai sunt interesați de calitățile lui Sânmărtean (35 de ani), iar, ieri, pe rețeaua de socializare Twitter, aceștia au anunțat că marocanul Mbark Boussoufa (31 de ani), care a mai evoluat la Anderlecht, Anji Makhachkala şi Lokomotiv Moscova va ajunge astăzi la clubul din Arabia Saudită pentru a finaliza contractul valabil pe doi ani.
Însă, în cazul în care fostul stelist va pleca de la Al Ittihad pe cale amiabilă, nu va mai avea drept de joc până în iarnă, deoarece perioada de transferuri s-a încheiat. Ar fi putut fi totuși legitimat la un alt club doar în cazul în care ar fi ajuns în postura de jucător liber de contract înaintea încheierii perioadei de transferuri.
Mercato-ul din Liga I s-a sfârșit pe 7 septembrie.