Mara Bănică le-a dat o veste extrem de proastă fanilor. Jurnalista a dezvăluit printr-un mesaj emoționant că ea și logodnicul său au decis să se despartă.
Toată lumea se aștepta ca cei doi să ajungă la altar, dar soarta a avut alte planuri pentru ei. Mara Bănică și fostul logodnic s-au despărțit după cinci ani de relație. Răzvan avea o relație foarte frumoasă cu fiul jurnalistei dintr-o relație anterioară.
„Dragă Răzvan, îți mulțumesc pentru acești cinci ani minunați în care ai stat alături de noi. În lumea asta atât de mare, oameni adevărați sunt puțini, iar tu mi-ai arătat în fiecare clipă că ești unul dintre ei. Dumnezeu mi-a îngăduit să te găsesc și am să îi mulțumesc întreagă viață pentru asta. Habar nu am ce ne va aduce viitorul fiecăruia dintre noi, dar știu sigur că îți vreau tot binele din lume.
Și sunt convinsă că și tu vrei aceleași lucruri pentru mine și pentru Dima. Te iubim tare, tare, așa cum și tu ne iubești, sunt sigură. Faptul că nu mai formăm o pereche nu înseamnă decât un alt capitol din viețile noastre, mai frumos și mai înțelept. Acum mi-aș dori să zâmbești, te rog, pentru că vreau să-ți spun: «E, na! Asta nu e bine!»