Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație atrage atenția că în cazul accidentului de autocar din Ungaria, în care și-au pierdut viața 7 persoane, familiile victimelor - dar nu și cea a șoferului - au dreptul la despăguiri uriașe
Asociația Victimelor Accidentelor de Circulație (AVAC) atrage atenția că „în urma tragicului accident din Ungaria au apărut în spațiul public informații, pe cât de picante, pe atât de nocive pentru familiile victimelor. Dorim să lămurim un singur aspect ce privește obligația de despăgubire în acest caz”.
Legal, toate persoanele prejudiciate au dreptul la desăgubiri, notează președintele AVAC, Cătălin Codescu. Însă, pentru că accidentul s-a datorat neatenției șoferului, familia acestuia nu va putea primi despăgubiri.
„În conformitate cu legea nr. 132 / 2017 asiguratorul de răspundere civilă auto are obligația de a despăgubi, în limita unui plafon de 6.070.000 de euro, toate persoanele prejudiciate indiferent dacă persoanele decedate în accident se aflau în interiorul vehiculului care a produs accidentul sau în afara acestuia. Întrucât autorul accidentului este singurul vinovat, în cazul acestuia nu se cuvin despăgubiri. Orice alte aspecte ce privesc posibile obligații din partea transportatorului/utilizatorului (licențe, autorizări, etc.) nu constituie elemente de excludere de la obligația asiguratorului cu privire la despăgubire.Toate persoanele care au drept de despăgubire în urma decesului ocupanților din autovehiculul implicat în tragicul eveniment din Ungaria trebuie să fie compensate de asiguratorul de răspundere civilă auto, fără excepții. NU există nicio altă ipoteză legală conform căreia alte persoane/entități decât asiguratorul ar trebui să despăgubească victimele acestui accident. Suntem total indignați, atât de informațiile eronate apărute în spațiul public, ce afectează grav familiile victimelor, cât și de poziția unor avocați care încearcă să abuzeze de această stare de vulnerabilitate a rudelor celor decedați”, se mai arată în nota semnată de șeful AVAC.
Citește și: ACCIDENT MORTAL în UNGARIA. Precizări de ultimă oră de la MAE
Mărturia șocantă a șoferului care a filmat accidentul din Ungaria