Designerii români, un nou succes la Berlin

La începutul acestui an, câţiva designeri români se făceau remarcaţi în presa internaţională în urma participării la Săptămâna Modei de la Berlin.

La finalul săptămânii trecute, aceiaşi Irina Schrotter, Lucian Broscăţean, Mihaela Glăvan şi Alina Botea, participanţi la evenimentul din iarnă, cărora li s-a alăturat Lena Criveanu, au reiterat succesul românesc, vineri, în cadrul prezentărilor ce au avut loc la Poarta Brandenburg, din capital Germaniei, cu ocazia unei noi ediţii a Mercedes Benz Berlin Fashion Week.

Cele patru colecţii prezentate în faţa a peste 800 de invitaţi de românii Irina Schrotter, Alina Botea, Lena Criveanu şi Lucian Broscăţean au fost apreciate, beneficiind de prezenţa impresionantă a presei de specialitate, printre care “Elle”, “Cosmopolitan” sau “Vogue”, dar şi a numeroşi fotografi, echipe de televiziune, buyeri şi alti profesionişti din domeniu.

Lucian Broscăţean a deschis prezentarea cu colectia “Inverted Perspective” care a propus o frumuseţe stranie a unui univers artistic dominat de dimensiuni spirituale şi personaje atipice. Au fost explorate forme arhitecturale şi volume drapate în tonuri de negru punctate cu un oranj fluorescent. "Inverted Perspective", Lucian Broscăţean A doua colecţie din show,  semnată Lena Criveanu, a fost inspirată de senzualitatea corpului femeii, designerul combinând elemente tradiţionale româneşti cu croiuri inspirate din moda anilor 20, într-un colaj de materiale stropite cu rouă. Lena Criveanu, Berlin Fashion Week

Prezentarea Alinei Botea  a vorbit despre o femeie-libelulă, fragilă dar plină de culoare. Ţinutele ei chic-minimaliste, imaginate în linii de ani 80, au plutit desprinse dintr-o lume a plăcerilor, urmând din croi zborul haotic şi filigranul micuţelor insecte pe care le-a printat digital pe mătase uşoară. Alina Botea, colecţie despre femeia-libelulă

Irina Schrotter s-a inspirat pentru colecţia I AM din moda străzii, promovând un stil urban şi modern. Croiurile şi formele sunt riguroase, completate de cele mai multe ori de bijuterii supradimensionate semnate de Carla Szabo. "I AM", Irina Schrotter

Încălţămintea pentru toate colecţiile prezentate la Berlin a fost semnată de Mihaela Glăvan. Aceasta a propus platforme şocante ca înălţime, aplicaţii de piele, plastic sau pânză de sac, punctând astfel creativ fiecare design în parte.

Echipa romanească prezentă la această ediţie a Săptămânei Modei de la Berlin  a fost formată din designerii Alina Botea, Irina Schrotter, Lucian Broscăţean, Lena Criveanu, Mihaela Glăvan, Carla Szabo şi stiliştii Maurice Munteanu, Ovidiu Buta, Liana Martin şi Marian Pălie. CITIŢI ŞI: Berlinul, impresionat de o mână de români

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/saZdPLWpO9c" frameborder="0" height="349" width="560"></iframe>