Designeri români la Berlin

Berlin Fashion Week, primul eveniment din sezonul defilărilor de modă, include în premieră în acest an şi creaţia vestimentară românească.

Şase designeri - Alina Botea, Lucian Broscăţean, Mihaela Glăvan, Andreea Muşat, Irina Schrotter, Angela Vasiliu - şi şapte firme romaneşti care activează în domeniul modei - Arts & Business Today, Concept Fabrica, Confecţii Integrate Moldova, Laura Lazăr Fashion, Ligia’s Accessories, Minette, Sepala Investment – vor fi prezente în perioada 18-23 ianuarie 2011 pe podiumul Săptămânei Modei de la Berlin şi în cadrul Berlin Premium Messe. Defilarea designerilor români este programată în seara de 19 ianuarie, seara de deschidere a Mercedes Benz Fashion Week Berlin (MBFWB).

Anul trecut, al sfârşitul lunii iunie, un număr restrâns de reprezentanţi ai unor companii şi designeri români grupaţi în jurul asociaţiei FIT (Future in Textile) au mers la Berlin într-o misiune economică autofinanţată, care s-a bucurat şi de sustinera Ambasadei României. La prezentarea de modă organizată atunci, publicul, deşi nu foarte numeros, a o prezenţă care a contat pentru ceea ce avea să se realizeze în viitorul apropiat. În urma acelei prezentări şi a întâlnirilor organizate cu asociaţiile şi companiile germane, au fost selectaţi câţiva designeri care au fost invitaţi la MBFWB 2011.

Deschiderea oferită de partea germană a dat un impuls creaţiei româneşti. Astfel s-a decis, cu sprijinul Ministerului Economiei din România, că participarea la MBFWB să fie dublată de firme româneşti tinere şi de succes, dispuse să se adapteze cerinţelor foarte riguroase ale pieţei germane. Românii au convins organizatorul Premium Messe să ofere unul dintre cele mai bine plasate spaţii pentru un pavilion românesc în cadrul târgului de specialitate organizat în capitala modei germane.