Deşi este liber la retransmisie, Digi 24 nu intră în grila UPC

Reprezentanții UPC au spus că ni introduc în grilă postul deținut de RCS&RDS "pentru că excede cota de 25%, conform bazei analogice".

Postul Digi 24, deținut de RCS&RDS, nu va fi retransmis de UPC, deși televiziunea de știri a fost declarată liberă la retransmisie și a fost inclusă pe lista “must-carry”, publicată de CNA.

CNA a aprobat cu unanimitate de voturi modificările din grilele UPC, conform noii grile must-carry, “la pachet” cu un total de 236 de avize de retransmisie ale distribuitorilor de cablu.

Reprezentanții UPC au spus că grila de programe a pachetului analogic nu conține decât 51 de canale, iar Digi 24 nu se califică în limita a 25% în care se aplică principiul must-carry. “25% din 51 de programe înseamnă 12 și un pic, iar Digi 24 s-a calificat pe locul 13 din lista must-carry (…) În legătură cu listele de programe considerăm că am aplicat principiul must-carry, în privința celorlalte canale care nu s-au încadrat în limita a 25% suntem deschisi la discutii. (….) Nu introducem Digi 24 pentru că excede cota de 25%, conform bazei analogice.”, a spus Bogdan Bucurei, director managementul produselor la UPC.

Narcisa Iorga, membru CNA, a spus că “scuza reprezentantului UPC nu are nicio logică, nici măcar una matematică” şi a propus o somație publică în cazul UPC pentru că nu a respectat articolul 82 din Legea audiovizualului, mai exact pentru că nu a introdus în grila sa postul Digi 24. Sancțiunea propusă de membru CNA a primit doar trei voturi (Narcisa Iorga, Florin Gabrea și Christian Mititelu).

CNA a adoptat lista “must-carry” pe data de 4 februarie şi, conform legii, operatorii de cablu aveau obligația ca, în termen de 30 de zile de la adoptare să facă demersurile necesare pentru a include în grilele lor noile posturi incluse în în listă.