Judecătoarea Adriana Stoicescu trage un semnal de alarmă: Ne-ați umilit pe toți!

Adriana Stoicescu Parchetul European

Judecătoarea Adriana Stoicescu a reacţionat în termeni duri după ce în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a dat joi raport favorabil proiectului privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ).

Desfiinţarea SIIJ, criticată dur de judecătoarea Adriana Stoicescu: Ne-ați umilit pe toți! Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor au adoptat mai multe amendamente. Printre acestea este unul care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM.

Cu privire la această decizie, judecătoarea Tribunalului Timiş a scris următorul mesaj pe Facebook: „V-ați cățărat pe morții Revoluției! Nu v-a fost destul! Vă cățărați pe victimele abuzurilor infernale ca să mulțumiți stăpânii care v-au adus unde sunteți și unde nu meritați, de fapt, să fiți! Vă bateți joc de un popor amărât, care încă speră că va avea parte de o judecată dreaptă și corectă atunci când va ajunge în fața unui judecător.

Azi ați distrus orice urmă de decentă în cel mai înalt for al unei țări, după modul în care v-ați comportat cu magistrații prezenți acolo! Ne-ați umilit pe toți!

Ne-ați dovedit că nu dați doi bani pe dreptate, pe justiție, pe judecători! Vă doresc, din tot sufletul, să trăiți pe propria piele ce au trăit colegii mei, apoi să ieșiți și să urlați pe la ambasade «unde e dreptatea?» Și toți, dar absolut toți, să va întoarcă spatele! Sunteți o imensă rușine!”

Desfiinţarea SIIJ, criticată dur de judecătoarea Adriana Stoicescu

La raportul favorabil pentru desfiinţarea SIIJ s-a ajuns după ce au fost înregistrate 17 voturi pentru şi 11 împotrivă. Decizia a fost luată după 6 ore. „La data intrării în vigoare a prezentei legi, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, denumită în continuare Secţia, se desfiinţează”, prevede proiectul.

„Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestaţi la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii şi procurorii pot fi trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia”, prevede amendamentul depus de Iulian Stancu.

Altfel, membrii comisiei au respins toate amendamentele depuse de PSD, care dorea eliminarea textelor proiectului. Mai departe, raportul comisiei urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, care este prima cameră sesizată, conform Agerpres.