Un bărbat a intrat să înoate în Canalul Bega din Timișoara și nu a mai ieșit la suprafață. Un martor a sunat la 112 și au intervenit toate forțele disponibile
Un bărbat care a intrat în Canalul Bega din zona Parcului Copiilor din Timişoara, vineri seara, să înoate şi care a fost observat de un cetăţean de pe mal că a dispărut în apă a fost scos şi predat în stare de inconştienţă echipajului SMURD sosit la faţa locului, care a început manevrele de resuscitare.
Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în jurul orei 21,30 a fost primit un apel pe numărul unic de urgenţă 112 prin care un cetăţean a anunţat că a observat un bărbat care a intrat să înoate în Canalul Bega, dar după câţiva metri a dispărut sub apă.
Imediat au fost alertate cele şapte subunităţi de intervenţie din judeţ, care au trimis la faţa locului câte o barcă pneumatică cu echipajul aferent. De asemenea, la faţa locului au mai fost alocate două baloane de iluminat, două sonare de căutare în mediu acvatic, o autosanitară SMURD şi un echipaj moto SMURD. La intervenţie au ajuns şi doi scafandri din cadrul inspectoratului, care au început căutările.
Manevrele de resuscitare a victimei au început la faţa locului.