Deşeurile de la spitale, în reţeaua de canalizare

Deşeurile lichide şi dejecţiile spitalelor din Timişoara ajung în reţeaua publică de canalizare, deşi legea interzice evacuarea lor fără o sterilizare prealabilă.

Astfel, apa contaminată traversează oraşul prin conducte, ajunge în staţia de epurare şi înapoi în râul Bega. Asta pentru că niciun spital din Timişoara, nici măcar Spitalul de Boli Infecţioase, nu are staţie de dezinfecţie a deşeurilor, susţin reprezentanţii Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Timiş.

„Dejecţiile ajung la toaletă. Doar deşeurile spitaliceşti sunt depozitate şi preluate de firma care se ocupă cu incinerarea acestora“, spune dr. Adriana Socaci, directorul medical al Spitalului „Victor Babeş“.

Reprezentanţii ASP Timişsusţin că luna aceasta vor efectua o serie de controale care să readucă în prim-plan situaţia staţiilor de dezinfecţie inexistente. „Din fericire, nu s-a întâmplat nicio avarie la sistemul de canalizare al Spitalului de Boli Infecţioase în ultimii ani. Dacă s-ar fi întâmplat, riscam îmbolnăviri cu febră tifoidă, hepatită A, dizenterie şi altele. Nu este deloc normal ca resturile lichide din acest spital, sau de la celelalte laboratoare ale spitalelor din oraş, să ajungă, contaminate, în canalizarea oraşului. În mod firesc, ele trebuie trecute înainte printr-o staţie de dezinfecţie, unde să fie neutralizaţi agenţii patogeni“, explică dr. Viorica Dumitru, director executiv al ASP