O studentă la Drept, care profesează şi ca fotograf, a descoperit un secret incredibil atunci când a dat peste un cerşetor, pe străzile din Honolulu.
Diana Kim, abandonată de tată şi nevoită să-şi trăiască viaţa apelând la ajutorul prietenelor şi rudelor, a reuşit să-şi găsească un rost în viaţă. S-a căsătorit, a născut doi copii şi are o carieră frumoasă ca fotograf, fiind în acelaşi timp studentă la Drept.
Kim se plimba pe străzile din Honolulu, pentru a documenta viaţa cerşetorilor, când a întâlnit un bărbat pe care l-a recunoscut imediat. Persoana respectivă era tatăl care a abandonat-o şi pe care şi-l mai amintea numai dintr-o fotografie din copilăria ei, scrie viralnova.com.
Din păcate, tatăl ei suferea de o boală psihică şi nu a recunoscut-o atunci când tânăra a încercat să intre în vorbă cu el. Trecătorii i-au spus acesteia că bărbatul stătea în acel loc de câteva zile şi că nu are nicio şansă să comunice cu el.
Timp de doi ani, Kim şi-a vizitat tatăl pe acea stradă, încercând să schimbe câteva vorbe cu el. După un timp, a reuşit să-l convingă să fie internat în spital, pentru a primi tratamentul corespunzător bolii sale.
Starea bărbatului s-a îmbunătăţit în perioada care a urmat şi viaţa acestuia a început să revină la normal. Tânăra şi-a publicat povestea pe blog, unde a scris că tatăl ei îşi caută un loc de muncă şi încearcă să ia legătura cu persoanele dragi.