Un grup de cercetători americani au realizat un studiu care poate revoluţiona medicina. Se pare că aceştia au aflat că pierderile de memorie pot prezice, cu 18 ani înainte ca boala să fie diagnosticată oficial.
Conform site-ului descopera.ro, cercetătorii au efectuat un test de memorie şi de abilităţi de gândire, din trei în trei ani, timp de 18 ani, pe 2.125 de persoane cu vârsta medie de 73 de ani. Toţi participanţii la test au fost americani de origine europeană sau afro-americani. De asemenea, niciunul nu a fost diagnosticat cU Alzheimer atunci când a început studiul. Potrivit acestei cercetări, 23 la sută din afor-americani şi 17 la sută dintre cei cu origini europene au dezvoltat Alzheimer.
“Schimbările în gândire şi memorie care preced simptomele evidente ale bolii Alzheimer încep cu decenii înainte", susţine autorul studiului, Kumar B. Rajan, de la Rush University Medical Center din Chicago. Cea mai elocventă perioadă a studiului a fost reprezentată de testele de memorie şi gândire realizate în primii şase ani ai cercetării. Rezultatele indică faptul că boala Alzheimer are efect asupra abilităţilor de gândire cu mult înainte decât se credea anterior. Coroziunea mentală declanşată de boală pare, astfel, să se dezvolte cu decenii înainte de diagnosticarea propriu-zisă, iar accentul ar trebui pus pe tratamentul preventiv care să schimbe mai devreme viaţa potenţialilor pacienţi, în special al celor cu un istoric al bolii în familie.