Un sat întreg din epoca bronzului a fost descoperit de arheologi lângă Târgu Jiu, la scurt timp după începerea lucrărilor la şoseaua de centură a oraşului.
Lucrările la nouă centură ocolitoare a municiului Târgu-Jiu au fost întrerupte, după ce reprezentanţii Muzeului Judeţean Gorj au descoperit şase situri arheologice în zona respectivă, informează impactingorj.com. Aceştia susţin că siturile provin din mai multe epoci şi au fost descoperite în zona Dragoieni, acolo unde se realizează nouă centură ocolitoare a oraşului.
Vasile Marinoiu, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean Gorj, susţine că trei dintre acestea au fost deja analizate constatându-se că provin din epoca feudală, dar şi din epoca bronzului. „Am descoperit şase situri arheologice din diferite epoci. Până în prezent, au fost cercetate trei, printre care două de epoca feudală şi una de epoca bronzului. Acum ne aflăm la situl care se găseşte pe o terasă deasupra Staţiunii Pomicole, de la Dragoieni. Am descoperit o aşezare de epoca bronzului, cam de vreo 3000 de ani vechime, multe obiecte am găsit, sunt peste 400 de complexe pe care le cercetăm. Mai avem vreo două zile, apoi ne mutăm la alt sit. Am găsit ceramică de epoca bronzului, tip Verbiciora, care sunt cu diferite ornamente, şi obiecte de bronz am găsit, topoare de piatră, butoni, râşnite de asemenea, chirpici de la locuinţe. Am găsit material foarte mult. (…) Am reuşit în câteva zile să descoperim ce n-am reuşit în 10 anii, au fost aduse materiale acum la muzeu, cercetarea e pe o zona întinsă, peste 200 m pe o lăţime de 25 şi sunt multe complexe”, a explicat Vasile Marinoiu de la Muzeul Judeţean.
Lucrările la nouă centură a oraşului vor fi reluate, după ce se vor finaliza cercetările arheologilor.