Oamenii de ştiinţă au concluzionat că rechinul de Groenlanda este animalul vertebrat care trăieşte cel mai mult. Un studiu publicat recent în revista Science arată că această specie atinge maturitatea sexuală pe la 150 de ani şi poate trăi chiar şi peste 400 de ani.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că o femelă din specia rechinului de Groenlanda, despre care se cunosc foarte puţine lucruri, ar putea avea în momentul de faţă în jur de 400 de ani, practic cu sute de ani mai multe decât cele mai logevive specii cunoscute până în momentul de faţă (balena de Groenlanda – 211 ani sau broasca ţestoasă).
Experţii au stabilit vârsta analizând structura internă a ochilor în cazul a 28 de rechini femele, care au fost prinse accidental, în timpul unor expediţii ştiinţifice ale Institutului de Resurse Naturale din Groenlanda.
Unul dintre cei mai mari carnivori de pe Terra, rechinul de Groenlanda este una dintre speciile studiate cel mai puţin de oamenii de ştiinţă. De culoare gri, longevivul rechin trăieşte la 600 de metri adâncime sub gheaţa arctică, poate atinge şapte metri lungime şi ajunge la maturitate sexuală pe la 150 de ani.
În ciuda faptului că e un prădător feroce (se hrăneşte cu urşi polari şi foci), are o înfăţişare neobişnuită, fiind un animal dolofan.