Oamenii de stiință au reușit un experiment care va revoluționa reproducerea umană: au creat în laborator ovule umane, cu ajutorul celulelor stem preluate din ovare.
Cercetările sunt făcute de Universitatea Edinburgh, în colaborare cu Școala de medicină Harvard. Savanții cer acum autorităților dreptul de a fertiliza artificial aceste ovule, pentru a continua experimentul. Reușita lor ar putea asigura o resursă inepuizabilă de ovule umane, care să fie folosite în cazul femeilor infertile. Până la acest experiment, ovulele umane puteau fi preluate în număr limitat, de la femei care au urmat tratamente de stimulare cu hormoni. Acum savanții vor să fertilizeze ovulele pentru a vedea dacă sunt viabile, urmând să le studieze timp de 14 zile, cum prevede legea. Apoi, acești mici embrioni vor fi înghețați sau distruși, fiind destinați cercetării, nu fertilizărilor in vitro. „O femeie nu se naște cu un număr limitat de ovule” Profesorul Jonathan Tilly, de la Harvard, a declarat că „vom schimba concepția potrivit căreia o femeie se naște cu un număr limitat de celule care pot produce ovule, iar în timp acestea se pierd, ajungându-se la menopauză. De acum, vom putea obține un număr nelimitat de ouă umane, din celulele stem preluate din ovare”. Cercetătorii speră că vor primi aprobarea pentru fertilizare chiar în acest an, pentru a afla dacă într-adevar au descoperit secretul unei reproduceri umane nelimitate.