Descoperire macabră la marginea Bucureștiului. Autoritățile sunt în alertă maximă

Pericol de contaminare. Zeci de saci plini cu deșeuri medicale, inclusiv seringi, au fost descoperiți pe un câmp din comuna Dobroești, județul Ilfov.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru deșeurile medicale aruncate periculoase lângă București. Se anchetează sursa de proveniență a acestora. Se pare că nu provin de la un spital din zonă, ci de la mai multe spitale aflate pe raza municipiului București. Zeci de saci cu seringi, perfuzii și alte echipamente medicale au fost găsiți pe un câmp. Cazul a fost făcut public vineri, după ce zona contaminată a fost semnalată Gărzii de Mediu în data de 14 mai.

”În urma unei sesizări telefonice, referitoare la abandonări de deșeuri medicale pe un teren aflat pe teritoriul comunei Dobroești, județul Ilfov, comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Ilfov s-au deplasat la fața locului în data de 14 mai 2020.

Pe teren erau abandonate deșeuri medicale, ambalate în saci specifici pe care existau etichete cu numele expeditorului, respectiv câteva spitale aflate pe teritoriul municipiului București, pe unele existând inclusiv dată colectării, 12 mai 2020 , deșeuri constând în seringi, perfuzii și alte deșeuri spitalicești”, informează Garda Națională de Mediu.

Comisarii de mediu au solicitat primăriei Dobroești contactarea unui operator autorizat de deșeuri medicale în vederea ridicării și eliminării acestora conform L211/2011si HG 1061/2008 , în aceeași zi.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către poliţiştii din cadrul IPJ Ilfov - Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor obligatorii de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Sursa: Facebook / Garda Națională de Mediu