Descoperire importantă în arhivele din Rusia și Ucraina. Capitala Moldovei capătă o cu totul altă înfățișare în arhive
- Vasile Andrei
- 24 iunie 2019, 14:58
Doi cercetători ieșeni au descoperit hărți ale capitalei Moldovei vechi de 250 de ani în arhive din Rusia și Ucraina. Se văd detalii ale fostei Curți Domnești, înainte ca aceasta să fie distrusă de marele incendiu din 1784.
Fosta Curte Domnească s-a aflat în mare parte în zona unde azi se găsește Palatul Culturii din Iași. Grădinile foste Curți se întindeau către aria unde azi este Complexul Palas.
Cei care au dus la bun final cercetarea sunt profesorul doctor Laurențiu Radvan și doctoradnul Mihai Anatolii Ciobanu, cei doi activând în cadrul Facultății de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
Conform portalului www.ziaruldeiasi.ro, cei doi au făcut recent publice rezultatele acestei vaste întreprinderi.
Ce atrage atenția mai întâi este planul orașului Iași, așa cum a fost el realizat de ruși în 1769. Nu numai Curtea Domnească este prezentată în detaliu, ci și alte edificii ale urbei, precum bisericile și monumentele.
Pe această hartă se vede Ulița Mare, cum era denumită atunci calea pe care se găseau obiective edilitare importante, precum Divanul Domnesc și Judecătoria.
Planul acesta a fost descoperit în Biblioteca Națională din Kiev, arată cercetătorii.
„Această versiune a planului din 1769 conţine elemente noi şi detalii foarte utile cercetării istorice în privinţa Curţii Domneşti.
Versiunea de la Iaşi cuprinde reprezentarea câtorva clădiri din interiorul curţii, fără însă vreo explicaţie în legendă.
Acest lucru se schimbă în versiunea de la Kiev, Curtea fiind descrisă cu clădirile componente.
Identificăm astfel: palatul (domă) domnului (C) şi cel al doamnei (E); biserica «de casă» a domnului (D); case ale slujitorilor, diverse dependinţe (F); curtea grajdurilor (G); turnul cu ceas «şi şcuţ poartă prin el» (H); poarta grajdurilor cailor (I); grădina domnească (K). Sunt confirmate astfel datele oferite de alte surse, cronici, descrieri ale călătorilor străini sau documente interne“, descriu oamenii de știință.
Un alt document, la fel de important, a fost găsit în Arhiva Militară și Istorică din Moscova. Documentul e datat în secolul al XVIII-lea, fiind posibil ca acesta să fi fost întocmit de specialiștii germani care au trecut de partea rușilor în timpul războiului ruso-turc din perioada 1768-1774. Și asta în condițiile în care numele de pe hartă sunt în limba germană.
Pe harta aceasta se vede exactc cum era dispus zidul de apărare al Curții Domnești.
Toate aceste detalii au o importanță covârșitoare, întrucât vechea reședință a Țării Moldovei piere din cauza incendiului devastator din 1784.
Pe locul fostei Curți a fost ridicat, între 1806-1827, Palatul lui Moruzi. O parte din zidurile fostei Curți Domnești se văd și azi în structura Palatului Culturii, datorită arhitectului Ion Berindei, care le conservă în cadrul lucrărilor demarate în 1907.
„În concluzie, planul Curţii Domneşti ridicat de ruşi nu ne permite doar reconstituirea ansamblului reşedinţei domnilor, aşa cum arăta acesta în secolul al XVIII-lea, ci ne sugerează şi cum a evoluat în timp Curtea.
Putem, în sfârşit, să trasăm zidul înconjurător şi să plasăm cu precizie diferitele clădiri care formau această curte, de la cele mai importante, palatele domnului şi doamnei, la biserică, cuhne, feredeu, grajduri şi alte construcţii cu diferite rosturi”, arată cercetătorii din Iași.