AMNISTIE FISCALĂ. Deputaţii au şters datoriile funcţionarilor publici

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de cameră decizională, cu 234 de voturi pentru şi 3 abţineri proiectul de lege iniţiat de UDMR privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice. Acest proiect le va şterge celor aproximativ 300.000 de funcţionari din administraţia publică datoriile la stat, aceştia încasând ilegal în perioada 2008-2010 diverse sporuri.

UPDATE. "Conform calculelor noastre circa 300 de mii de oameni se află sub incidenţa amnistiei fiscale. Aceştia momentan nu dispun de sumele necesare pentru returnare sporurilor salariale, existând cazuri în care angajatul public care ar trebui să plătească această sumă merge acasă lunar cu mai puţin de 500 de lei salar în buzunar. Este o măsură extrem de împovărătoare pentru familiile angajaţilor, motiv pentru care am considerat importantă elaborarea acestui proiect de lege. Iniţiativa UDMR va facilita viaţa nenumăratelor familii", a declarat Laszlo Borbely În favoarea proiectului de lege au votat, pe lângă deputaţii UDMR, şi cei ai PDL şi ai USL. După vot, toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au precizat  că au susţinut proiectul pentru că este un act de justiţie.

UDMR a depus, în luna martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile încasate în 2008-2010, anunţa la acel moment Laszlo Borbely.

El preciza că, atunci când UDMR s-a angajat să facă parte din Guvernul Ungureanu a avut unele condiţii privind programul de guvernare, această lege privind exonerarea de la plata returnării sporurilor fiind una dintre ele. Borbely afirma că funcţionarii, îndeosebi cei din primării şi administraţia locală, au beneficiat de acele sporuri, "conform contractelor colective de muncă şi a acordurilor legale din acea perioadă", însă au fost obligaţi din cauza "schimbării legislaţiei" şi unor verificări ale Curţii de Conturi să le dea înapoi, fiindu-le reţinute din salarii, la care se adaugă penalităţi şi dobânzile. 

În expunerea de motive a proiectului sunt invocate "buna credinţă" atât a angajatorilor care au achitat sporurile în baza contractelor/acordurilor de muncă, cât şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi.

Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu se angajase, prin programul de guvernare, să aprobe în acest an proiectul legii privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici, după ce UDMR a solicitat aplicarea acestei măsuri pentru funcţionarii publici obligaţi de Curtea de Conturi să restituie sporurile salariale.