Deputații au decis: bolnavii psihic, internați mai greu

Deputații din comisia juridică au adoptat un proiect de lege care instituie garanții suplimentare din punct de vedere procedural pentru bolnavii psihic internați fără voia lor.

 Potrivit președintelui comisiei juridice, deputatul PDL, Daniel Buda, în proiect se prevede ca pentru bolnavii psihic internaţi fără voia lor să fie instituite trei trepte ce urmează să fie parcurse obligatoriu de instituţiile abilitate.

"O primă opinie asupra internării, atunci când discutăm despre o situaţie în care persoana respectivă nu se internează voluntar, o dă medicul psihiatru, acesta va informa o comisie care se va pronunţa în termen de 24 de ore, urmând ca decizia comisiei să fie confirmată de către instanţă. Practic, avem trei filtre care sunt puse tocmai pentru a nu fi în situaţia de a interna pe cineva forţat în aceste centre", a explicat deputatul PDL Daniel Buda.

Iniţiativa legislativă mai reglementează, de asemenea, condiţiile de cazare a bolnavilor internaţi fără voia lor şi modalităţile concrete în care poate fi folosită forţa în situaţia în care se impune imobilizarea acestora.