Robert Sighiartău, deputat liberal și fost secretar general al partidului, a exprimat miercuri opinia că PNL are datoria de a înlătura PSD de la guvernare.
Deputatul Robert Sighiartău susține că Marcel Ciolacu are un interes personal de a menține PNL sub pragul de 10% în sondaje. Și asta pentru a-și consolida șansele de a deveni președintele României.
Robert Sighiartău acuză că PSD și Ciolacu urmăresc să slăbească PNL
Deputatul a făcut aceste declarații în contextul în care PNL a subliniat că poziția sa nu reflectă opinia oficială a partidului. Această distanțare intervine în urma criticilor exprimate de Sighiartău la adresa PSD.
„Domnul Marcel Ciolacu folosește PNL pentru a ajunge Președintele României, are nevoie de un PNL slab, sub 10%, pe la 7%. De aceea PNL trebuie să repare ce a stricat în ochii electoratului, noi am adus PSD la guvernare, noi trebuie să dăm PSD afară”, a declarat Robert Sighiartău.
Liberalul a adăugat că nesimțirea evidențiată în acest pachet fiscal constă în faptul că cei care nu își îndeplinesc responsabilitățile corect nu sunt sancționați. În timp ce cei care muncesc, incluzând antreprenorii și muncitorii, se vor confrunta cu creșteri ale impozitelor și taxelor.
„Acest act normativ pune biruri în plus în contextul în care economia merge prost, consumul a scăzut, firmele deja o duc greu. Este strigător la cer faptul că se măresc taxele și impozitele și aici Guvernul trebuie să explice, pentru că am votat toți un program de guvernare în care ni se spunea de patriotism economic și despre faptul că nu vom fi sclavi moderni, dar crește TVA pe produse bio, impozit pe microintreprinderi care sunt multe românești”.
Deputatul a mai ținut să puncteze că actualul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș, a fost folosit de premierul Ciolacu. Sighiartău a subliniat că Boloș a fost lăsat fără sprijin. Potrivit acestuia, din nefericire, unii încearcă să identifice persoane care să fie făcute responsabile.
El a menționat că acest pachet fiscal poate fi atribuit lui Marcel Ciolacu.
Deputatul liberal nu va semna o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ciolacu
Sighiartău a explicat că, în ciuda nemulțumirii sale față de pachetul de măsuri fiscale actual, el nu are în plan să semneze sau să voteze o moțiune de cenzură împotriva guvernului Ciolacu.
„Se vede foarte clar că nu este un demers serios al celor din opoziție pentru că nu așa se inițiază o moțiune, cu telefoanele în mână - hai semnează și tu, deci la mișto.
Doi, când vorbim de țară trebuie să fii responsabil, atunci trebuie să vii și cu alternativă. Așadar, nu e un demers serios și nu voi fi de acord cu acest demers la mișto. Nu voi semna”, a mai punctat acesta.