Deputatul liberal arestat, Virgil Pop, împarte celula de şase metri pătraţi din arestul IPJ Cluj cu unul dintre cei mai mari spărgători de locuinţe din România.
Ioan Duma zis „Nepotul“ era un „haiduc“ modern al zilelor noastre, deoarece nu spărgea decât apartamentele sau vilele oamenilor cu stare.
Ultima dată a fost condamnat în anul 2000, la 14 ani de închisoare, pentru că a spart peste 80 de locuinţe, printre care şi cea a preşedintelului PDL Cluj, Daniel Buda, deputat proaspăt reales în Parlamentul României.
De altfel, una dintre probele de bază ale procurorilor care au condus la prinderea lui Duma a fost una dintre perechile de pantaloni ale deputatului Buda, care a fost descoperită în locuinţa unui complice al spărgătorului. „Nu este o problemă care să mă preocupe nici acum şi nici altădată“, a comentat, ieri, Daniel Buda.
După ce a fost eliberat, în cursul acestui an, Ioan Duma a dat o nouă lovitură şi a fost din nou arestat. La pedeapsa pe care o va primi, va mai avea de executat şi restul de şapte ani, câţi mai avea înainte de eliberarea condiţionată.
Deputatul PNL, arestat pentru infracţiuni de corupţie, a transmis prin avocaţii săi că nu renunţă la mandat şi a refuzat să facă declaraţii publice legate de situaţia lui, deoarece doreşte să îşi protejeze familia. Acest lucru nu a fost însă valabil înainte de alegeri, când soţia lui Pop a trimis locuitorilor din Turda o scrisoare emoţionantă, prin care îi roagă să îi voteze soţul.
CITIŢI ŞI:
EDITORIALUL EVZ: Cristoiu cere guvern PDL-PSD
---------------------------------------------
UDMR nu vrea în opoziţie cu liberalii