Joi dimineața, încă un șoc pentru opinia publică! Poliția a anunțat că, în jurul orei 3.30, poliţişti din cadrul Secţiei 20 au observat „un tânăr care prezenta un comportament suspect”.
Acesta a fost legitimat și a fost verificat și interiorul mașinii pe care o conducea. În autoturism a fost găsit un dispozitiv aparent exploziv, confecționat artizanal.
Faptele s-au petrecut pe Splaiul Independenţei din Capitală, după cum a anunțat Poliţia Capitalei. Bărbatul de 30 de ani a fost condus la audieri, iar autoturismul în cauză, precum şi obiectul care a ridicat suspiciuni, au fost ridicate în vederea cercetării. Suspectul a susţinut că, pe fondul unei depresii, a dorit să facă un experiment, aşa cum a văzut într-un documentar, folosind praf utilizat la confecţionarea petardelor.
Comunicatul Poliției Capitalei precizează că sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii provenienţei şi a compoziţiei substanţei în cauză, precum şi a veridicităţii celor prezentate de cel în cauză.
Împinși de dorința de a oferi cititorilor mai multe amănunte, în special cum și-au dat seama polițiștii Secției 20 că individul avea gânduri nu tocmai curate și că adăpostea în mașină un dispozitv cu potențial distructiv, am luat legătura cu inspectorul principal Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bucureşti.
Acesta nu ne-a putut oferi detalii, declarând că este vorba despre „o anchetă în desfășurare” și că dacă vor fi noutăți vom fi informați din vreme. Și uite așa, încă ne întrebăm dacă avem de a face cu un depresiv plictisit, cu un terorist incipient sau cu o glumă proastă.