Dacă nu mă înșel, primul tîrg ”Gaudeamus”, organizat acum 23 de ani, s-a ținut la Sala Radio. Am fost acolo, la prima ediție, ca să vorbesc la lansarea unei cărți, cred.
Nu mai țin minte ce carte, nu mai țin minte ce editură, țin minte, însă, cine m-a invitat - o doamna care era director al canalului din Radio care organiza tîrgul și care, din păcate, nu mai este pe lumea aceasta. Lîngă micul stand (pe atunci toate standurile erau mici!), unde aveam și eu de vorbit, era un altul, al unei edituri presitigoase (să fi fost Humanitas?), unde așteptau, umăr la umăr, să vorbească la lansarea unei cărți, Alexandru Paleologu și Octavian Paler. Toată lumea îi antura cu respect și ei păreau să trateze cu elegantă indiferență publicul adunat în jurul lor. Conversau între ei cu voce aproape șoptită și așteptau să le vină rîndul să vorbească. Lumea se păstra la distanță de cîțiva metri, privindu-i doar, fără să îndrăznească să se apropie și să-i ia la întrebări. Am doar amintiri vagi, mai degrabă imagini decît altceva, de la acea lansare. Simplul fapt că vorbeam în același hol cu Paleologu și Paler m-a amețit de plăcere. Bineînțeles, ei nu au ascultat nimic din ce am spus eu, iar eu am ascultat tot ce au spus ei. Astăzi, nu mai pot reproduce nici măcar o idee din ce am auzit de la ei atunci, dar țin minte acea bucurie pură! Eram încîntat.
Apoi, ”Gaudeamus” a crescut. S-a mutat la Romexpo. A apărut și tîrgul de carte de primăvară, căci ”Guadeamus ” s-a statornicit toamna. De cîțiva ani, tîrgurile de carte au invadat și provinci: nu ești oraș cît de cît dacă n-ai un tîrg de carte. Am mai îmbătrînt și noi - e drept... Pe atunci, foamea noastră de carte era mai agitată, eram mai nesățioși, mai disponibili pentru extaze. Îmi amintesc bine cum, cuprins de o febrilitate fericită, mi se părea că am dat de peștera lui Ali Baba cînd mă cufundam printre standurile labirintice, cu milioane de cărți. Acum, simt altceva.
În bibliotecă, ai impresia că ești într-o catedrală în care sfinții de pe pereți sînt cărțile. E ceva impunător, o tăcere profundă, o reculegere respectuoasă - cărțile din bibliotecă au statut iconic. La un tîrg, cărțile, atît de tăcute și atît de misterioase în bibliotecă, îșidau în petec, se exhibă, se oferă, te trag de mînecă și-ți fac cu ochiul - ia-mă! Se promovează, se scot în evidență, se bagă una în fața celeilalte într-o forfotă necontenită. Pe vremuri, îmi plăcea mult acest iarmaroc al cărții. Acum îl găsesc gregar, poate chiar vulgar și, adesea, impudic. Înghesuială, zgomot, babilonie. Oameni care merg năuciți, lovindu-se unul de celălalt, de la un stand la altul și privesc în gol, cu sacoșe pline cu cărți în mîini. Apoi, obiceiul acesta de a lansa cărți continuu - într-un spațiu de zece metri, trei edituri lansează cărți diferite, fiecare cu boxele ei, cu vorbitorii ei și cu cercul ei de oameni. De multe ori, publicul nu stă la o lansare de la început la sfîrșit, Ca și cum ar avea o telecomandă cu care schimbi canalele tv, oamenii obosiți de înghesuială și excedați de atîta celebritate intelectulă cîtă văd trec de la o lansare la alta, de la o editură la alta ca niște roboței, zapînd, cu mintea aiurea de cele mai multe ori.
Pentru mine, tîrgurile devin interesante doar prin producția editurilor marginale, mici, la care nu ajung în mod obișnuit. Marii producători de carte îmi sînt, în general, la îndemînă. Humanitas, Polirom, Rao, Curtea Veche și alți cîțiva au devenit branduri culturale naționale. Știu ce cărți scot, intru relativ ușor în posesia lor - cele mai mult cărți pe care le citesc, de la acești mari editori vin. Pe cei mici, însă, nu-i găsesc altfel decît la trîguri. Ei sînt, pentru mine, atracția principală. De aceea, la ultimele cîteva ediții ”Guadeamus”, am căutat standurile mici și îndepărtate de marile puncte magnetice ale tîrgului, standurile cocoțate la ultimul etaj al pavilionului, standurile ale editurilor de care nu am auzit. Așa, am dat de cîteva mici suprize. De pildă, nu am știut pînă acum că Rémi Brague este tradus în românește. Nu am știut nici că Ramon Llull este tradus în românește aproape integral și nici că există o editură care se ocupă exclusiv de traducerea marii literaturi catalane în românește. Nici că prozele adorabile ale lui Isaac Benshevis Singer sînt traduse în românește nu am știut pînă nu am văzut cărțile, la tîrg. Și, pe lîngă aceste fericite descoperiri, mai stai de vorbă cu editorii și afli noutăți. De pildă, pentru mine, vestea cea mai bună pe care am aflat-o la tîrgul ”Gaudeamus” recent încheiat este că tocmai a apărut pe lume o carte de conversații între Haruki Murakami și Seiji Ozawa despre muzică. Abia o aștept în mîinile mele!
Recomandările noastre
