Stările depresive nu îi afectează doar pe negativişti, oricine poate trece prin ele. Afl aţi cum să recunoaşteţi şi cum să sprijiniţi un astfel de bolnav.
Depresia poate apărea în urma unor traume, într-o perioadă stresantă şi tensionată sau se poate declanşa pe fondul unei structuri de personalitate de tip depresiv. "Vorbim despre depresie sau episod depresiv major când o persoană trăieşte o stare afectivă de tristeţe profundă, durere sufletească, simte frecvent sentimente de vină, culpabilitate, regret, deznădejde, inutilitate", detaliază psihologul Keren Rosner, de la Cabinetul Mentarex Consult din Bucureşti. Insomnia şi chiar durerea fizică sunt frecvent întâlnite la depresivi, care trec şi prin "apatie, plâns, somn prelungit, lipsa apetitului sau mâncat excesiv, dezinteres sexual, lipsă de interes şi concentrare pentru activităţi anterior agreate şi chiar renunţare la viaţa socială", mai spune psihologul. În cazul adolescenţilor şi tinerilor este foarte importantă susţinerea şi suportul părinţilor care trebuie să găsească soluţii fără a face o catastrofă din experienţele de viaţă. Psihologul Keren Rosner avertizează că, dacă rămân nerezolvate, aceste probleme pot reapărea. Depresivii sunt cei mai predispuşi să îşi ia viaţa, de aceea cei care vorbesc permanent despre asemenea gesturi sau despre moarte trebuie să fie luaţi în serios. Prietenii, familia şi apropiaţii le pot fi de mare ajutor în a-i ajuta şi încuraja să se adreseze unui specialist. Pastile ori psihoterapie În funcţie de intensitatea şi gravitatea ei, depresia se tratează fie prin tratament medicamentos prescris de psihiatru, fie prin psihoterapie. "Există terapii care dau rezultate foarte bune în depresii, într-un număr relativ mic de şedinţe. De exemplu, psihoterapia cognitiv-comportamentală şi terapia integrativă", mai spune psihologul Keren Rosner. 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar depresia este principala cauză a unui astfel de comportament SEMNE DE ALARMĂ Tristeţea permanentă, lipsa de energie sau interesul scăzut pentru lucrurile din jur ar trebui să vă ridice întrebări. Depresivii pot avea dureri de cap frecvente şi probleme digestive. CAUZE POSIBILE Decesul unei persoane dragi, divorţul, pierderea locului de muncă, singurătatea, problemele financiare sunt câteva dintre situaţiile care pot induce depresia. TRATAMENT În cursul şedinţelor de terapie bolnavii sunt învăţaţi să se cunoască şi să îşi activeze resursele, să dezvolte strategii pentru a depăşi blocajele responsabile pentru acestă afecţiune. Citiţi şi:
- Sinuciderile copiilor părăsiţi îi întorc acasă pe "italieni"
- Ce boli poţi face de la abuzul de alcool
- Andreea Marin vorbeşte despre cea mai neagră depresie
- Ce poate scurta viaţa