DEPRESIA DE SARBATORI. 7 pași ca să o EVIȚI

Printre primele manifestari care anunta iminenta unui episod depresiv includem tulburari ale somnului, scaderea apetitului, aparitia unei stari de oboseala etc

Dacă pe parcursul anului oamenii se pot refugia in multe tipuri de activitati sau stau 12 ore la serviciu. Sarbatorile de iarna aduc însă multe emotii, mai ales când prietenii se strâng cu familiile lor. Asta te face sa-ti asumi singuratatea, neimplinirile, esecurile, sentimentul de inadecvare sociala si nu mai ai unde sa fugi.

Pe un fond de vulnerabilitate și mai multe depresii preexistente creste foarte mult pericolul suicidului. Recuperarea in urma unei depresii este un proces indelungat si dificil. Din nefericire, aproximativ 50% dintre oamenii care au trecut printr-un episod major de depresie vor recidiva, iar sansele cresc daca au avut mai mult de un astfel de episod.

Ce cauzeaza reaparitia depresiei?

Exista o serie de factori care duc la reinstalarea depresiei. Cel mai important dintre acestia este incetarea tratamentului: de la neprezentarea la consultatia la medic sau la sedintele de terapie, la incetarea tratamentului medicamentos sau la incheierea prematura a terapiei, toate acestea conducand fie la persistenta unor simptome (asa numitele simptome reziduale), fie la reaparitie dupa o perioada mai scurta sau mai lunga de timp a manifestarilor depresiei.

Care sunt semnele de reaparitie a depresiei?

Printre primele manifestari care anunta iminenta unui episod depresiv includem tulburari ale somnului, scaderea apetitului, aparitia unei stari de oboseala, lipsa placerii de a socializa, iritabilitate si anxietate. De asemenea, si durerile cronice corporale sunt semne de revenire a depresiei, alaturi de cresterea sau scaderea brusca in greutate.

Cum se poate evita reaparitia depresiei?

In primul rand este obligatoriu ca pacientul sa urmeze tratamentul si recomandarile prescrise de catre medic, indiferent de forma acestuia, inclusiv psihoterapia, chiar si atunci cand se simte bine. Tratamentul (atat cel medicamentos cat si psihoterapia) poate continua si dupa disparitia starii depresive, cateva luni sau chiar mai mult, in functie de factorii de risc ai reaparitiei acesteia.

Sanatatea fizica joaca un rol foarte important in imbunatatirea vietii unui pacient care a suferit de depresie. Mancarea sanatoasa, sportul regulat si somnul sunt elemente cheie in mentinerea unei stari mentale pozitive. Mancarea cu continut scazut de grasimi, bogata in omega-3 si acid folic, poate avea o influenta pozitiva asupra psihicului. Sunt recomandate legumele, fructele, nucile, cerealele integrale si pestele, fiind de evitat consumul de alcool si cofeina.

Fiecare persoana trebuie sa ia parte la actiuni care ii fac placere si o motiveaza, precum vizitarea prietenilor sau practicarea hobby-ului preferat. Un sfat este acela de a face in fiecare zi o lista cu lucruri pentru care sunteti recunoscatori si fericiti, pentru a combate emotiile negative.

Meditatia, exercitiile de respiratie, relaxarea progresiva a muschilor, yoga, muzica, pictura sau scrisul sunt tehnici de relaxare esentiale in lupta contra depresiei. O schimbare majora in viata oricarui om o face voluntariatul, iar oamenii care s-au luptat cu depresia sunt incurajati sa adere la grupuri de suport, grupuri in care ii pot ajuta pe cei care au aceeasi problema.

Platforma online, www.depresiv.ro un punct solid de sprijin pentru cei care suferă de depresie în anotimpul rece, recomandă realizarea unui plan de preventie care sa contina, punctual, urmatoarele elemente:

• Evenimente sau situatii care au cauzat recidiva in trecut

• Simptome sau manifestari care preced instalarea depresiei

• Lucruri care ma ajuta atunci cand observ posibila aparitie a unui nou episod depresiv

• Oameni care ma ajuta si modul in care ma ajuta

• Oameni pe care vreau sa ii contactez in caz de urgenta

• Modalitati prin care este redus impactul episodului depresiv

• Metode de tratament (psihoterapie sau medicamentos) care m-au ajutat in trecut.