Depozitele pe termen lung redevin mai profitabile

Odată cu acumularea de lichiditate, băncile au început o campanie de scădere a dobânzilor la depozite.

Astfel că, dacă la finele anului trecut era mai avantajos să ai un depozit pe termen scurt (o lună), acum depozitele pe termen lung reprezintă o bună „investiţie”, spun specialiştii bancari. „Indiferent de nivelul dobânzilor, cele mai avantajoase depozite rămân cele plasate pentru 6 sau 12 luni (depozite la termen), cu capitalizarea lunară a dobânzii. Avantajoase sunt şi conturile de economii, întrucât se poate dispune de bani în orice moment, fără a afecta dobânda aferentă”, ne-a declarat Roxana Gavrilă, reprezentanta Credit Team. „Isteria” a trecut

În prezent, media dobânzilor la depozite se cifrează în jurul a 16%-17%. Gavrilă crede că, până la finele anului în curs, ne putem aştepta la ajustarea acestora, în scădere cu aproape 4-7 puncte procentuale. Nivelul estimat, de 10%-12%, se regăseşte şi în oferta curentă a unora dintre instituţiile bancare. Avantajele constiturii unui depozit sau a unui cont de economii intervin şi în momentul în care respectivul client doreşte contractarea unui credit la aceeaşi instituţie, întrucât va obţine un punctaj mai mare la scoring (fiind deja client al băncii).

„Clientul poate participa cu depozitul/contul de economii la garantarea unui credit ipotecar”, a mai spus oficialul Credit Team. Săptămâna trecută, guvernatorul BNR a declarat că, pentru a avea o creditare mai uşoară, cu dobânzi mai mici, va trebui mai întâi să scadă dobânzile la depozite.

CALCULE Dobânda la un depozit de 10.000 lei, în prezent