Depozitele bancare vor fi garantate până la 100.000 de euro

Depozitele populaţiei şi ale persoanelor juridice constituite la băncile comerciale vor fi garantate până la echivalentul a 100.000 de euro, valoare dublă faţă de cea actuală, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă, elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

Dublarea garanţiei este necesară având în vedere termenul impus, 31 decembrie 2010, prin art.1, pct.3 lit. a) al Directivei 2009/14/CE de modificare a Directivei nr.94/19/CE privind schemele de garantare a depozitelor, în ceea ce priveşte plafonul de garantare şi termenul de plată a compensaţiilor.

Totodată, măsura a fost asumată de România, încă de anul trecut, atunci când a fost încheiat acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană.

Conform proiectului de ordonanţă de urgenţă, din conducerea Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB, instituţia care garantează deponenţii) nu vor mai putea să facă parte bancheri.

700.000 de clienţi, fără acoperire a depozitelor În primul trimestru al acestui an existau peste 16,6 milioane de deponenţi persoane fizice, faţă de aproximativ 17 milioane cât numărau în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată în datele Fondului de Garantare a Depozitelor din Sistemul Bancar (FGDB).

Valoarea medie a unui depozit a crescut cu 700 de lei în prima parte a acestui an, comparativ cu primele trei luni ale lui 2009, aceasta fiind acum de 6.200 de lei faţă de 5.500 de lei. Din cele peste 100 de miliarde de lei pe care românii îi au depuşi la bancă, doar 95,4 miliarde de lei sunt garantaţi 100%, conform celor mai recente date.

La plafonul maxim de 50.000 de euro sau echivalentul acestei sume, cât este în prezent, doar 15,88 milioane de deponenţi din cei 16,6 milioane au garantate întregile sume, se mai arată în statisticile FGDB. Valoarea medie a unui depozit garantat este ceva mai mare faţă de media făcută per total la deponenţii persoane fizice, suma fiind de 7.500 de lei.