Depozite garantate până la 50.000 de euro

Guvernul a hotărât ieri majorarea plafonului de garantare pentru depozitele bancare la 50.000 de euro, de la 20.000 de euro, pentru a se alinia statelor europene care au luat deja astfel de măsuri.

„Urmează să adoptăm în curând majorarea plafonului de garantare a depozitelor bancare, prin care vom pune în acord legislaţia românească cu cea europeană. Vom merge în echipă cu celelalte ţări europene“, a declarat Tăriceanu, precizând că a abordat această temă în discuţia cu guvernatorul BNR.

Miniştrii de finanţe din UE au decis la începutul acestei săptămâni să crească suma minimă garantată pentru depozitele bancare, de la 20.000 de euro la 50.000 de euro. Reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor au precizat, pentru Mediafax, că decizia va fi obligatorie doar în momentul în care va deveni directivă, adică va fi aprobată de Comisia Europeană şi de Consiliul European.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, a precizat că majorarea plafonului de garantare, propusă de miniştrii de finanţe din ţările UE, este necesară pentru creşterea încrederii deponenţilor. La finele lunii august existau peste 17 milioane de depozite deţinute de persoane fizice, peste 99% dintre ele fiind sub plafonul de 20.000. Însă restul, adică sub 1%, reprezintă circa jumătate din valoarea depozitelor, şi anume 34 de miliarde de lei.