Iustinian Ivanciuc, polițistul dat afară în 2012, după ce a reclamat că a fost lovit de șeful său de la acea vreme și reîncadrat ca urmare a unei decizii a justiției, a avut rolul principal într-o altă poveste
Sâmbătă după-amiază, Iustinian Ivanciuc, agent principal în cadrul Biroului de Ordine Publică, este trimis la o sesizare primită direct la dispeceratul Poliției Lupeni în care era reclamată o bătaie între doi adolescenți. Între timp, mai apar două sesizări, la câte trei minute distanță, prin serviciul 112: una referitoare la o spargere comisă la o grădiniță din centrul orașului, alta la un scandal între vecini pe strada Minelor.
FOTO: Iustinian Ivanciuc SURSA FOTO: FACEBOOK
Șeful: „Lasă procedura, te duci la toate, asta e“
Iustinian Ivanciuc nu are permis de conducere. Mașina poliției care figurează ca fiind disponibilă este, așadar, inutilizabilă pentru el. Polițistul este luat și dus la primul caz de către o mașină a Poliției Locale. Polițistul local și Ivanciuc rezolvă disputa dintre adolescenți. Apoi, cei doi merg la spargerea reclamată la grădinița din centrul orașului, pentru că era mai aproape de locul primului caz. Polițistul local îl lasă singur pe agentul principal Ivanciuc, pe motiv că mai are și alte sarcini de îndeplinit. Agentul o găsește pe administratoarea grădiniței speriată. Constată că nu poate să ajungă și la cel de-al treilea caz în timp util. Își sună superiorii, dar aceștia nu răspund. Sună ofițerul de serviciu de la IPJ Hunedoara. Acesta îi spune că va încerca să-l ajute să rezolve problema. Apoi este sunat de șeful său direct, care-i spune: „Lasă acolo reprezentantul clădirii, spunele să nu se atingă de nimic până vin criminaliștii și du-te la scandalul de pe strada Minelor. Lasă procedura, te duci la toate intervențiile, pentru că e un singur om, asta e“. Degeaba încearcă Ivanciuc să-i explice că nu vrea să încalce procedura legală (adică să lase nesupravegheat locul unei spargeri). La insistențele femeii, angajată a grădiniței, care-i spune șefului lui Ivanciuc că îi e frică să rămână singură până vin criminaliștii, pentru că ea bănuiește că hoțul e încă în clădire, șeful lui Ivanciuc renunță la a mai insista să-și trimită subalternul la cea de-a treia sesizare. Dar nici nu oferă o soluție.
În disperare de cauză, după 40 – 45 de minute, agentul sună la 112. Încearcă să explice problema, însă operatoarea de aici îi spune scurt că, de fapt, problema organizatorică a Poliției Lupeni nu o poate rezolva ea și că situația în care se află polițistul nu e o urgență demnă de înregistrat la 112.
Ce spun șefii
Într-un comunicat remis ieri presei, IPJ Hunedoara susține că agentul Iustinian Ivanciuc a fost însoțit la toate cele trei cazuri de un polițist local. „Cu privire la modul de intervenție și respectarea procedurilor în vigoare în cazul menționat, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus verificări interne, în funcție de cele constatate, urmând a fi luate măsuri corespunzătoare“, se arată în comunicatul IPJ. Din informațiile noastre, la cea de-a treia intervenție, Ivanciuc a reușit să ajungă abia la o oră și 20 de minute după sesizare, nicidecum în cele 10 minute prevăzute de regulamente.