După ce s-au făcut numeroase glume despre greutatea sa corporală, Denis Alibec a strălucit datorită evoluției sale din acest sezon al Ligii.
În mare măsură, Astra Giurgiu a devenit campioana României și datorită atacantului în vârstă de 25 de ani, care a marcat în această stagiune opt goluri pentru dunăreni. Aflat în acest moment în lotul lărgit al naționalei României, în cantonamentul din Italia, vârful Astrei a atras atenția cluburilor din Europa.
Ioan Niculae s-a impus
Însă, oficialii Astrei vor să aibă un parcurs cât mai lung în ediția viitoare a Ligii Campionilor și, astfel, l-au declarat netransferabil pe Denis Alibec. „Am decis împreună cu finanțatorul echipei, domnul Ioan Niculae, să refuzăm orice ofertă venită pe adresa lui Denis Alibec. Ne dorim să-l putem utiliza în preliminariile Champions League și, în funcție de ce se va întâmpla, vom lua o hotărâre. Domnul Ioan Niculae ne-a transmis să nu le luăm în calcul”, a declarat Petre Buduru, președintele Astrei, pentru Digi Sport. Până acum, clubul din Giurgiu a primit oferte din partea rușilor de la Rubin Kazan, dar și din partea formației germane VfL Wolfsburg.