Demontarea „Morgii mobile” a Spitalului „Sf. Pantelimon”

Sursa foto: EVZ

Așa cum multe enormități de presă au urmărit credibilizarea unor campanii mincinoase, exemple sunt nenumărate, nici Cazul „Spitalul Sf. Pantelimon” nu a fost scutit. Detaliul „Morga mobila” face și el parte din arsenalul utilizat în acest caz, în vederea susținerii unui dosar penal, cel întocmit de procurori pe numele a două doctorițe ATI, între coperțile căruia bate vântul. Iată ce am aflat:

Morga mobilă a fost solicitată de spital, la final de ianuarie, când era vârf de epidemie de viroze respiratorii, cu un număr ceva mai mare de decese în toate spitalele. S-a solicitat acea morgă mobilă, tocmai pentru a se preîntâmpina situațiile de peste weekend, când nu se eliberează familiilor persoanele decedate, și doar până ce au fost reparate cele două frigidere defecte de la morga spitalului.

Morga mobilă a staționat maximum o lună, iar spitalul a solicitat după repararea frigiderelor ridicarea ei. Pe perioada de staționare, ea a fost folosită doar pentru suplinirea temporară a celor două frigidere defecte, nici pe departe la capacitatea ei. Morga mobilă a fost ridicată cu mult înainte de luna aprilie, atunci când câteva infirmiere și asistente savante în specialitatea ATI au ajuns la concluzia că medicii asasinează bolnavi.