Apple a anunțat cu urlete și trâmbițe lansarea celui mai revoluționar produs al lor. Noul telefon iPhone 6 Plus nu s-a ridicat însă la nivelul așteptărilor clienților. La scurt timp, Samsung a lansat Galaxy Note 4, care a fost supus aceluiași test. A fost îndoit în 3 puncte, iar pe lângă asta, a trebuit sa suporte și greutatea unui om de 100kg.
Samsung câștigă detașat în fața Apple, care vine cu idei inovatoare, iar compania rivală scoate pe piață produse identie, dar mai bune.
Galaxy Note 4 are un cadru metalic, ranforsat cu magneziu, scrie gsmarena.com. Testul îndoirii pe noul telefon a fost făcut chiar de Samsung, iar din primele informații, Note 4 se descurcă mult mai bine decât rivalul său, iPhone 6 Plus.