Nerespectarea statului de drept - în forma autoratului, a complicităţii şi a instigării - este ceea ce au făcut unii dintre parlamentarii USL astăzi, în prima parte a zilei.
Ultimele zvârcoliri ale disperaţilor au lovit în temelia statului de drept. S-au dat pierduţi de la operaţiunea demolării statului de drept - de parcă nu ar fi fost căpeteniile acestei şiretenii - Trombonul Crinuleţ, rătăcit în Cizmă pentru relaxare, şi Pendulul Ponta, teleportat pe plaiurile Africii de Sud pentru interese socialiste de partid. Vorba aceea, dacă nu-s în ţară, chipurile "nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase". La faţadă a fost scos mai întâi Tătucu' Iliescu. Omu', venit din negurile comuniste, nu are mare lucru de pierdut în ochii României. Nici ai Europei, că de SUA nici nu are rost să mai pomenim. Taică al sinergiilor înecate în meandrele concretului, Iliescu instigă la încălcarea statului de drept, dă directive parlamentarilor să "corecteze" decizia Curţii Constituţionale a României, după pohta ce-au pohtit-o useliştii: să-l demită pe preşedintele Traian Băsescu. Şi asta când, de fapt, Parlamentul trebuie doar să ia act de hotărârea Curţii. N-a trecut mult şi au ieşit şi peneliştii lui Trombon la înaintare, anunţând boicotarea şedinţei plenului Camerelor Parlamentului. PSD, prin voci celebre, s-a dezis de acţiune, replicând peneliştilor că se fac şi mai mult de râs. Dar n-a trecut mult, cât o amânare de 30 de minute a şedinţei Plenului deputaţilor şi senatorilor, că decizia PSD, după discuţiile în grupurile parlamentare, a fost la indigo cu cea a PNL: boicot. În timp ce cei patru judecători ai CCR aşteptau cuminţi în băncuţă să se adune "lămpaşii" cu gulerele albe, pe holurile Parlamentului, diverşi "luceferi cozmici" vărsau pe gură acuzaţii la adresa Curţii Constituţionale, născute, peste noapte, în creuzetul loviturii de stat cu mască de legalitate. Pauze de consultări. A ieşit din sală şi preşedintele CCR, Augustin Zegrean. Printre întrebările jurnaliştilor, din fundal s-a auzit o voce strigându-i: "Handicapatule!". Şi nimeni n-a reacţionat să-l pună la punct pe autorul răgetului. Mi-a fost şi mai clar că mizeria umană a străpuns Parlamentul. Nicăieri în lumea civilizată acest lucru nu ar fi fost permis, cel mult i s-ar fi putut spune "persoană cu dizabilităţi de vedere". Dar ce mai contează?! Aspectul este insignifiant pe lângă grozăvia dinamitării statului de drept chiar de către Parlament. Agitaţie, declaraţii ce pun Curtea la zid. Demolatorii cred că au în spate milioanele de români care au votat la referendum pentru demiterea lui Băsescu. Ne vând în continuare această gogoaşă plămădită de Antonescu, distribuită de Ponta şi restul. De parcă cei 7,4 milioane de români invocaţi n-ar şti clar că ei nu au votat nicidecum pentru aruncarea în aer a statului de drept. Nebunia era in crescendo. În tot acest circ, cred că guvernatorul Isărescu asuda din greu să strunească rostogolirea leului. La un moment dat, după vreo două ore de circ, când credeam că se trece la aprinderea fitilului dinamitei, au apărut SMS-urile către USL-işti. Cică li se spunea să intre în sală, să asigure cvorumul. Pendulare de la o extremă la alta!? S-au conformat 56 de pesedişti şi 36 de liberali. S-a reintrat în sală. Ghişe s-a luptat să mai prelungească criza cu vreo două zile, vorbind iar de abuzul care l-ar fi comis Curtea. A pierdut. Propunerea lui a fost respinsă. S-a aprobat ordinea de zi. Apoi Valeriu Zgonea a dat cuvântul preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, să citească documentul. S-a ridicat judecătorul-raportor Minea să citească, că aşa-s normele. La 17,35 s-a încheiat şedinţa Plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului. Imediat ce se publică hotărârea CCR, Traian Băsescu se întoarce în funcţie. Documentul a fost deja trimis spre publicare, aşa că toată lumea este acum cu ochii pe Monitorul Oficial.