Știți că este destul de complicată alegerea unui subiect pentru scrierea unui editorial? Jurnalistul aflat în fața unei asemenea alegeri trebuie să țină cont de mai multe criterii. Primul, cel mai important, este cel al competenței. Astfel, eu nu voi aborda niciodată o temă din fotbal, din domeniul analizei-prognozei financiar-economice sau a celei politice. Prefer faptele din Cetate și tâlcurile lor. Importantă este de asemenea și disponibilitatea, adică cheful de a trata un anume subiect.
De această dată, în fața ecranului conectat la tastatură, am șovăi mai mult decât de obicei. Iar Covid, iar alegeri, iar tâmpenii spuse și făcute în goana după putere, mi-am spus. Și așa, tot gândindu-mă la ce subiect să-mi aleg, mi-au căzut ochii pe ultimul număr din „Evenimentul Istoric”, aflat la îndemână, pe birou. Titlul principal de pe copertă mi-a sunat ca un ceas deșteptător: „Mărturia inedită a unui diplomat român. Sângeroasa represiune sovietică, Budapesta 1956”. L-am citit pe nerăsuflate. Apoi, l-am recitit stupefiat. În articol este vorba despre cele întâmplate în acel an, în Ungaria, așa cum au fost ele relatate de Francisc Păcurariu, diplomat și scriitor român. O grămadă de lucruri în premieră!
Fiul scriitorului, col.(r) Tudor Păcuraru, fost specialist în analiză-sinteză în cadrul Serviciului Român de Informații, a scos la lumină pentru „Evenimentul Istoric” cele trăite, văzute, auzite la prima mână și consemnate de tatăl său, însoțite de o serie de adnotări în măsură să faciliteze înțelegerea contextului din lagărul socialist al acelor vremuri și complexitatea motivelor pentru care sovieticii s-au grăbit să reprime sângeros Revoluția Ungară din 1956.
O mărturie de o valoare excepțională, pentru că ea vine cu fapte neștiute de o importanță istorică, cum ar fi, doar un exemplu, faptul că marea spaimă a sovieticilor, a lui Nikita Hrușciov, secretar general al P.C.U.S., și a mareșalului Gheorghi Jukov, ministru al apărării al URSS, era aceea că armamentul nuclear desfășurat de Armata Roșie în Ungaria va cădea în mâinile revoluționarilor lui Imre Nagy. Ce facem dacă vreo bombă atomică ar cădea în mâinile răsculaților, s-au întrebat Hrușciov și Jukov, pentru că ei doi ar fi răspuns în fața Biroului Politic. Răspunsul a fost atacarea de urgență a Ungariei.
Nu este singura dezvăluire senzațională din articolul care m-a frapat. Las însă celor pasionați de lecturile cu adevărat importante plăcerea de a descoperi singuri fapte istorie relevante. Revista le este la îndemână la chioșcuri. Bine, și ce ți-a atras atenția ție, jurnalist preocupat de scrisul „la zi”, în asemenea măsură, încât să-ți fixezi astfel subiectul, m-ar putea întreba cititorii.
Răspunsul meu este unul cât se poate de simplu! Doar ce au trecut câteva ore de la închiderea urnelor, de la încheierea duminicii electorale destinate alegerile locale. Sub impresia acestei zile în care, cu toate fisurile și fracturile democrației noastre aflate încă în stadiul de „în patru labe”, mi s-a părut formidabil că putem spune ce credem și ce dorim ca cetățeni, fără ca unii să ne calce cu tancul, chiar dacă pentru cei mai mulți dintre noi, democrația este deocamdată doar un cadru în care ne putem bate joc unii de ceilalți, în cel mai deșănțat mod cu putință.