Democrat-liberalii au validat intrarea în ARD. Cristian Preda: Trebuie să fim solidari în PDL, corecţi în ARD şi necruţători cu USL

PDL a validat în unanimitate, în cadrul Consiliului Naţional, intrarea în Alianţa România Dreaptă. Vasile Blaga i-a asigurat pe democrat-liberali că îi va conduce şi în calitate de preşedinte de partid la victorie, aşa cum a făcut-o şi în calitatea sa de şef de campanie. Vă prezentăm cele mai importante declaraţii făcute de democrat-liberali la Palatul Parlamentului.

VASILE BLAGA: "Ne revedem după trei luni de la Convenţie, trei luni fierbinţi. Trăim astăzi o mare bucurie, aceea de a ne îndeplini o promisiune făcută la Convenţie. Am promis atunci că vom face tot ce vom putea să coagulăm Dreapta. Peste scurt timp vom lansa Alianţa România Dreaptă, iată că această promisiune s-a îndeplinit. Azi, PDL are 22%, cu aliaţii avem 24%, adversarii sunt în scădere. Este un start bun pentru alegerile din toamnă. Am promis că voi ţine partidul unit şi nu cred că aţi mai auzit de aripi, aripioare, am acţionat toţi ca unul, mai este câte un coleg care se crede Mesia dar asta este altceva". Preşedintele PDL a mai spus că USL nu ştie să se comporte decât confiscând statul. Totodată, Blaga a amintit că PDL a mai fost prins într-o alianţă, cea cu PNL, de data aceasta democrat-liberalii intrând într-o alianţă formată din patru partide şi PDL trebuie să dea dovadă de înţelepciune. "Sigur că această Alianţă implică şi la anumite concesii, sacrificii dar cred că le vom face. Şi ceilalţi colegi trebuie să dea dovadă de înţelepciune pentru că nu poţi construi partide în ani", a subliniat preşedintele PDL. "PDL va fi cel mai important partid din Parlament. Mizez din nou pe înţelepciune. De data aceasta din partea partidului. Nu sunt colegii de lăsat la o parte. Rezultatul partidului este suma obţinută de toate organizaţiile", a mai spus Blaga. CRISTIAN PREDA: "Am văzut la TV că Victor Ponta ne anunţa că s-a terminat criza politică. Mi-am dat seama că era iar o declaraţie pentru export, era făcută la Bruxelles. Criza politică nu se va termina cât timp este Ponta la guvern.(...) USL a arătat că nu poate. Vrea război, război va avea! (...) Nu vom avea sorţi de izbândă dacă nu vom fi corecţi. Formula de succes cred că este aceasta: solidari în PDL, corecţi în ARD şi necruţători cu USL". MIHAI STĂNIŞOARĂ: "USL pierde astăzi procente luând măsuri împotriva României.(...) Nu trebuie să uităm însă că USL este o forţă politică în care o mare parte dintre românii şi-au pus speranţa. (...) Guvernarea USL o putem caracteriza în trei cuvinte: prostie, minciună şi hoţie. (..) Nu suntem mai buni dar suntem mai inteligenţi decât ei!" GHEORGHE FLUTUR: "PDL are o istorie şi parcă are o soartă de coagulare a dreptei. Vă amintesc de alianţa cu liberalii cu care am câştigat. Astăzi, alături de colegii din ARD facem un pas important. Trebuie să dăm dovadă de echipă, de solidaritate şi să încercăm să coagulăm în fiecare localitate această Alianţă.(...) Azi, trebuie să ne luptăm cu USL-ul, un bloc care promite minuni. Eu cred că ARD trebuie să aibă mesaje pentru România care munceşte, pentru tineri, pentru electoratul tradiţional, pentru propritatea privată pentru că ne adresăm electoratului de centru şi de dreapta. Eu am încredere în acest proiect şi vă aminmtesc că şi data trecută când am intrat în alegeri cu o Alianţă am câştigat. Trebuie să lăsăm deoparte frustrările, nu mai contează cine vine, cine pleacă. (...) PDL va fi infrastructura de bază a acestei Alianţe, dar trebuie să-i respectăm şi pe aliaţii noştri." RALUCA TURCAN: "Întotdeauna am considerat că PDL este un partid deschis oamenilor valoroşi. Despre o construcţie de Dreapta s-a vorbit de foarte mult timp. (...) Eu sunt femeie. Am ajuns să mă satur să văd plângăcioşi. Am ajuns să mă satur să văd bocitoare politice. Vreau să văd oameni de stat dedicaţi interesului naţional, vreau să văd oameni bătăioşi" RADU F. ALEXANDRU: "Are astăzi PDL-ul motive să se îngâmfe? Aş spune că da, pentru că este unul dintre partidele care se ţine de promisiune. Am promis că vom intra în ARD şi iată, astăzi, că se întâmplă. (...) Avem motive să ne îngâmfăm? Cu siguranţă, multe. Dra ştiu că nu o vom face, că vom rămâne oneşti". CITIŢI ŞI:

  • Alternativa la USL se lansează azi