Demnitar britanic, rămas fără bicicletă

Bicicleta liderului conservator britanic David Cameron a fost furată din faţa unui restaurant situat în Londra, informează publicaţia Daily Mirror, preluată de Mediafax.

"S-a uitat şocat timp de cinci minute ca şi cum nu îi venea să creadă. Spunea tot timpul: «dar o încuiasem»", declară un martor, Gary Yankee, referindu-se la reacţiile lui Cameron.

Presa britanică susţine că liderul conservator ar trebui să se preocupe mai mult de vacanţa pe care o va petrece într-o casă bântuită.  

Cameron şi familia sa vor merge săptămâna viitoare în regiunea Cornwall, urmând să fie cazaţi într-o vilă în care au existat patru decese misterioase după blestemul unei vrăjitoare în urmă cu 400 de ani.

(20:00)