„O ţară de nebuni!” Cu siguranţă că asta a fost reacţia prin cancelariile din lumea civilizată după ce s-a auzit că partidul de guvernământ din România a anunţat că trăieşte într-o „dictatură” condusă de un „paranoic”, iar însuşi prim-ministrul s-a plâns de „condamnări politice”.
Este cu adevărat halucinant. Acuzele de dictatură nu vin din vreo celulă umedă de puşcărie, ci din birouri încălzite şi confortabile, cu şoferi la scară, secretare la uşă şi cu multe camere de luat vederi nerăbdătoare să difuzeze fiecare înjurătură la adresa dictatorului. Mai apoi, chiar premierul descoperă că se află în fruntea unei ţări în care abuzul este la ordinea zilei. Acuzând că Adrian Năstase este „condamnat politic”, Victor Ponta nu spune altceva decât că statul de drept nu mai există în acest colţ de Balcani, că justiţia în România acţionează la comenzi politice. Astfel de afirmaţii venite din partea unui prim-ministru cu referire la propria ţară denotă pentru oricine din afară două lucruri: ori o sinceritate fără precedent pentru istoria politică mondială recentă, în care un lider de ţară îşi recunoaşte candid incompetenţa şi se cere astfel afară, ori pur şi simplu este cam deranjat la mansardă. Explicaţia acestor aberaţii este însă în cu totul altă parte. Grangurii care controlează cu adevărat partidul, baronii care constituie coloana vertebrală a PSD de peste 20 de ani sunt trecuţi de transpiraţii reci. Ei se află de aproape doi ani la putere şi nu se simte nimic. Nu numai că după zece ani de opoziţie şi foame nu pot să mişte deloc pentru a-şi recupera investiţiile, cu profitul aferent desigur, dar başca se simte tot mai intens în jurul lor un parfum răcoros de gratii. Parlamentari condamnaţi şi băgaţi la puşcărie, preşedinţi de consilii judeţene la un pas de a le ţine companie la duş, însuşi Dragnea este bântuit de scheleţii din Teleorman, toate astea au făcut ca tensiunile din PSD să se apropie de paroxism. În acest context a venit şi a doua condamnare a lui Adrian Năstase, confirmând cele mai negre temeri ale dinozaurilor pesedişti: nimeni nu este în siguranţă, nici măcar acum când controlează aproape totul. Este lesne de imaginat reacţiile acestora. „Băi, Ponta, ce mama dracu' faci tu acolo, ori suntem la putere ori nu mai suntem! Ne iau pe toţi şi tu stai de popândău, te zburăm de nu te vezi!”. Confruntat cu această presiune enormă din interior, Ponta face şi el ce poate. Pune un ecran în sala de şedinţă a conducerii PSD în care face AMR-ul lui Băsescu, un mic pansament psihologic, „haideţi, mai răbdaţi puţin, după care ne apucăm iar de făcut bani, scăpăm şi de puşcărie”. Mai încolo scrie prin documentele PSD că trăim în dictatură, fiind binecunoscut că într-un regim de teroare nu prea ai ce face oricât ai fi tu de prim-ministru. Apoi, mai pe întuneric, mai trânteşte una cu condamnările politice, ca să-i ungă pe baroni la suflet, să-i transforme de fapt în eroi şi martiri ai neamului. Explicaţia acestui delir al premierului este disperarea. Chiar dacă este conştient că atitudinea asta face praf ce a mai rămas din imaginea sa în exterior, mult mai mai important pentru el rămâne păstrarea scaunului. Doborâţi de frică, pe dinozaurii PSD nu-i mai interesează nimic în afară de propria salvare, fiind în stare să dărâme tot în acest scop, inclusiv eliminarea marionetei ineficiente Victor Viorel Ponta. Problema PSD în acest moment nu este că Băsescu ar dicta justiţiei, ci că PSD nu poate controla justiţia. Ponta a exprimat foarte clar acest deziderat, pentru ca baronii să înţeleagă că nu stă degeaba. „Încet-încet schimbăm sistemul. Astăzi la CSM a fost ales vicepreşedinte un procuror care a fost dat afară de Monica Macovei pentru că nu a vrut să facă dosare politice. (...) Azi a fost o înfrângere pentru Băsescu, e suficient să vezi ziarele băsiste despre alegerile de la CSM. La CCR au rămas doar trei", spunea premierul luni noapte. Oportunist perfect, premierul încearcă să supravieţuiască în capul mesei, fiind iată dispus nu numai să-şi taie toate legăturile cu lumea civilizată, dar şi să afecteze grav statul nostru de drept şi respectul de care România încă mai are parte în Europa. CITEŞTE ŞI ALTE OPINII DE ACELAŞI AUTOR:
- PSD ne-o spune în faţă: Dacă vreţi salarii şi pensii, lăsaţi-ne să furăm
- Manipulările primitive ale premierului Antena 3, Victor Ponta
- Basca lordului Valeriu Zgonea
- Pastorul diavolului, Gâdea, se pregăteşte de prezidenţiale
- În ţara minunilor PSD
- Cum am devenit trădător de patrie din cauza lui Bruce Lee
- Cineva să ne scape de România