Delia Antal, pe urmele lui Woody Allen

După ce s-a întâlnit, pe covorul roşu cu actorul Woody Allen, actriţa şi regizoarea mărturiseşte că şi-ar dori să fie remarcată de acesta.

Prezentă la Festivalul de Film din Los Angeles, Delia Antal a dat nas în nas cu actorul Woody Allen, chiar pe covorul roşu. "Cred că sunt omul potrivit, la momentul potrivit. Asta pentru că nu stau acasă, la televizor, îmi programez agenda şi îmi creez toate oportunităţile pe care mi le doresc în viaţă", a spus actriţa. "Mi-aş dori să fiu remarcată de regizori de asemenea calibru şi, mai ales, de Woody Allen, pentru că el face filme nu numai în engleză, ci şi cu mulţi străini, iar eu, vorbind engleza cu un accent anume, m-aş încadra în tipul lui de actori cu care lucrează. E o vorbă care spune: «Ai grijă ce îţi doreşti»", a completat Delia Antal.