Prezenţa Hertei Müller la Bucureşti şi dosarul Pastior, poetul german care a colaborat cu securitatea, a readus în atenţie subiectul poliţiei politice comuniste. Din cauza lipsei lustraţiei şi a unui proces al comunismului, nu puţini ofiţeri, salariaţi şi turnători ai acestei sinistre poliţii continuă să-şi facă de cap în România.
În ultimele două decenii s-a scris mult, dar din păcate neconsecvent şi fără prea mare impact, despre reţelele alcătuite din oamenii fostelor servicii secrete comuniste din estul Europei. Modul în care pilonii şi membri de rând ai acestei reţele continuă să aplice şi să adapteze vechile metode de urmărire, infiltrare, intimidare şi intoxicare s-a studiat prea puţin sistematic. Prea puţini au depistat la timp manevrele, manipulările şi conspiraţiile în toată regula orchestrate de această reţea spre a ucide în faşă autentica democratizare şi epurare morală a României şi a astupa gura politicienilor sau ziariştilor incomozi. Prea rar s-au găsit spirite suficient de lucide să se revolte din pricina insalubrelor reziduuri securiste prosperând în chiar elita ţării, ori să se arate scandalizate de sistematica blocare, de către reţeaua securiştilor şi delatorilor, a oricăror tentative de curăţire a societăţii româneşti. Eliminarea lor din viaţa publică revendicată de punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara a dat greş, la fel cum jalnic a eşuat faimosul apel către lichele. Departe de a dispărea, reţeaua s-a umflat, s-a căpătuit şi controlează mare parte din presa românească. Cum lucrează reţeaua când nu pune mâna pe trusturi întregi de presă cu tot cu televiziunile lor nu e totuşi greu de ilustrat. Se încearcă realmente combaterea corupţiei, ridicate la nivel de sistem de către foşti potentaţi ai regimului comunist? Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.