Delapidare la compania de termoficare din Timișoara. Poliția a intrat pe fir. Rămân oamenii fără apă caldă?

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că au fost cerute o serie de contracte mai vechi. Solicitările ofiţerilor au legătură cu un dosar de delapidare şi fals aflat în lucru.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Timiş au mers la sediul Colterm, compania de termoficare din Timioara, pentru a solicita mai multe documente, ei făcând cercetări, sub coordonarea unul procuror, într-un dosar de delapidare şi fals.

Datorii uriașe

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm se află în centrul unui scandal legat de situaţia financiară având datorii de peste 300 de milioane de lei, iar recent a fost şi amendată cu 21 de milioane de euro pentru că nu a cumpărat certificatele de poluare impuse de Uniunea Europeană.

Anterior sancţiunii, administraţia Fritz a numit un director la Colterm care a avut o condamnare penală şi a cărui primă grijă a fost aceea de a cumpăra o maşină de lux pe care să o folosească în deplasări ca director Colterm.

Ulterior, acesta a fost eliberat din funcţie.

Săptămâna trecută s-a reunit și Adunarea Generală a Acționarilor Colterm, unde mai mult s-a discutat despre probleme decât despre soluții. O nouă adunare generală a fost anunțată de consilierul local Roxana Iliescu pentru 17 iunie, de la ora 16. Se va vorbi despre planul de eficientizare și reducere a costurilor pentru sezonul de iarnă, despre bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2021, va fi analizat un raport al directorului economic referitor la bilanțul pe anul 2019, care nu a fost încă aprobat, dar și un raport al consultantului juridic contractat de Primăria Timișoara. Nu în ultimul rând, se va discuta și situația amenzii primită de la Administrația Fondului pentru Mediu.