Defilarea PSD Arad, fără autorizaţie

PSD Arad va organiza o defilare de 1 Mai, deşi nu a primit autorizaţie de la Primăria Arad, condusă de democrat-liberalul Gheorghe Falcă.

„Ni s-a respins solicitarea. Ei au invocat că în oraş sunt lucrări şi că este şantier. Sper că vor înţelege că noi, ca social-democraţi, avem obligaţia de a respecta tradiţia. Vom marca ziua internaţională a muncii, ideea de solidaritate. Nu este o acţiune îndreptată împotriva cuiva“, a declarat astăzi Marius Lazăr, preşedinte al PSD Arad şi secretar de stat în Ministerul Muncii.

Chiar şi fără autorizaţie, PSD Arad intenţionează să organizeze defilarea, care va avea loc pe traseul teatru-primărie-Podgoria-noua catedrală ortodoxă-Sala Polivalentă. De aici, social-democraţii se vor îmbarca în maşini şi vor merge să continue tradiţia cu mici şi bere, în pădurea Vladimirescu.

”Comisia de specialitate din care fac parte poliţia, jandarmeria şi juriştii autorităţii locale, au analizat solicitările şi s-a propus schimbarea traseelor. Cavalerii Vinului au acceptat să îşi modifice traseul şi au depus noile documentaţii, dar reprezentanţii PSD nu dorit aşa ceva. Drumul este predat către cei care execută lucrările, iar pe zonele de şantier nu pot avea loc asemenea manifestări“, susţine primarul Gheorghe Falcă.