Deficitul şi leul slab ne îndepărtează de €

Nivelul ridicat al deficitului bugetar şi volatilitatea cursului de schimb îndepărtează România de obiectivul adoptării euro în 2014.

Cu toate acestea, analiştii nu văd încă derapaje majore de la acest termen. „Ne menţinem estimarea privind adoptarea euro în 2015, în condiţiile intrării în ERM (mecanismul ratelor de schimb - n.r.) în 2012. România s-a depărtat însă de la procesul de convergenţă, comparativ cu luna august a anului trecut, când am formulat estimarea privind intrarea în zona euro în 2015, având în vedere că deficitul fiscal s-a adâncit probabil la circa 5% din PIB în 2008, peste pragul de referinţă de 3%, iar leul a devenit mai instabil“, a declarat Andrew Colquhoun, director la agenţia de rating Fitch, citat de Mediafax.

El a precizat că principalele bariere în calea adoptării monedei europene ar putea fi stabilitatea leului, a preţurilor şi criteriul privind dobânzile.

Pentru ca un stat să poată adera la zona euro trebuie să îndeplinească nişte condiţii legate de:

  • inflaţie,
  • deficit bugetar,
  • datorie publică,
  • curs de schimb şi
  • dobânzi, care trebuie aliniate zonei euro.