Zeci de cititori au raspuns prompt apelului EVZ pentru a-si povesti experienta de "decretei", in urma lansarii campaniei dedicate generatiilor nascute dupa Decretul din 1967.

Mai scurte sau mai lungi, povestile dezvaluie "la cald" amanunte individuale dintr-o perioada dificila, in care "decreteii" au fost nevoiti sa-si depaseasca propriile limite pentru a razbi prin viata.

Nostalgii, amintiri placute, dar si dureroase, amanunte "vesele", povestioare ale vremii, povesti de succes, toate aceste lucruri le puteti vedea in marturiile trimise de cititorii EVZ, dar le puteti trimite la rindul dvs. pentru a le impartasi cu ceilalti. Povestile pot fi trimise la adresa decreteii@evz.ro si vor aparea zilnic, in serial, pe site-ul EVZ.

 "Eram multi copii nedoriti, insa foarte uniti"

"M-am nascut in vara anului 1968, la putin timp dupa Decret. Inca din copilarie am aflat ca sunt un decretel. Ai mei nu au facut niciodata un secret din asta si probabil ca asa a fost cel mai bine.

Mama avea 29 de ani cand a ramas insarcinata cu mine. Il avea deja pe fratele meu, de 9 ani, iar din cauza vremurilor grele nu-si mai dorea inca un copil. A decis sa faca un avort, lucru extrem de periculos si aproape imposibil in 1967, la un an dupa celebrul decret. Nu a vrut sa riste un avort la domiciliu, de teama unor complicatii. Printr-o cunostinta, a reusit sa aranjeze o interventie la  spitalul Coltea. Insa avea nevoie de o gramada de bani, cu care sa plateasa medicul, infirmiera si anestezistul. Bunicii din partea mamei au scos de la CEC 5.000 de lei ca sa poata plati operatia. Interventiile se faceau noaptea, dupa ce plecau aproape toti si ramaneau doar medicii de garda.  

Soarta a facut ca doi prieteni de familie sa schimbe in ultimul moment hotararea mamei. Ei nu aveau copii si i-au promis ca o vor ajuta sa ma creasca. Ceea ce s-a si intamplat, devenind parintii mei spirituali. Intre timp, doua surori din partea tatalui meu ajunsesera sa se confrunte cu aceeasi problema.

La nastere, am fost la un pas de moarte. M-am nascut cu cordonul ombilical in jurul gatului, iar in primii ani de viata mi s-a spus "Inelus". Se pare ca cineva acolo sus m-a iubit...

Am avut o copilarie foarte frumoasa, cu vacante la bunici sau in tabere, intotdeauna inconjurat de copii de varsta mea. Am fost prima generatie cu cheia de gat, de copii crescuti in fata blocului. In timpul scolii, toti ne-am confruntat cu o concurenta acerba. In cilclul primar 1 - 4, nu exista clasa in care sa fie mai putin de 40 de copii.

In clasa a VIII-a, am fost prima generatie care a lansat moda meditatiilor, din cauza concurentei. Cand am dat la liceul Lazar, erau 17 candidati pe loc. Afluxul de elevi era atat de mare, incat existau clase pana la litera M. Nici cu facultatea nu a fost de gluma.. Cand am dat Drept, in '87, erau 22 pe loc. Cea mai mare concurenta era la Arhitectura, Medicina, Drept si ASE.

Nu m-a afectat niciodata faptul ca stiam ca sunt un copil nedoriti. Majoritatea dintre noi eram nedoriti, copiii lui Ceasescu, iar propaganda "tineretului in slujba tarii" era atat de agresiva si convingatoare incat nu ne-am pus problema foarte serios. Foarte multi decretei au fost educati in spiritul stahanovist, al muncii si indeplinirii planurilor cincinale. Astazi, ma uit la colegii mei de generatie si remarc aceeasi caracteristica - o disponibilitate speciala pentru efort. Eram tot timpul obisnuiti cu competitia, care era foarte dura.

Eram multi copii nedoriti, insa foarte uniti. Nu existau "superiori" sau "inferiori". Mancam toti din aceeasi strachina si ne jucam in fata blocului. Mama reusea, cu ajutorul unui var care era prim secretar la sectorul 1, sa achizitioneze prin Casa de Comenzi alimente care nu se gaseau deloc (carne, faina, ulei de floarea soarelui, bomboane).

Aveam de toate, insa placerea mea cea mai mare era sa ma duc sa mananc acasa la prietenul meu, Grecu', snitele din parizer cu pesmet din paine "reciclata". Mama ma certa mereu, pentru ca familia lui avea mai multe guri de hranit. In aceasta generatie s-a creat un spirit de camaraderie deosebit, pe care nu l-am mai remarcat la nici o alta generatie. Cu toate astea, parintii se evitau intre ei..

La mama am remarcat intotdeauna o preferinta pentru fratele meu. Daca pe el il cocolosea mereu, pe mine m-a lasat sa cresc complet liber. Veneam acasa plin de julituri si cu capul spart si nu se mai scandaliza nimeni. Nici reusitele mele n-au contat vreodata la fel de mult ca cele ale fratelui meu. Insa lucrul asta nu ma deranjeaza, sunt bucuros ca am trecut prin toate si ca mama mi-a oferit aceasta libertate pe care orice copil ar trebui sa o aiba. Ai mei lucrau de dimineata pana noaptea, iar inginerul de tata vorbea tot timpul de "planurile" care trebuiau duse la indeplinire.

Mama avea o vorba, pe care nu o sa o uit niciodata: "Daca Ceausescu m-a obligat sa fac copilul asta, Ceausescu sa-l si creasca!".

Mihai, 39 de ani, Bucuresti

Cititi si: "POVESTI DE DECRETEI"