Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Aceasta a devenit aplicabilă încă de pe 20 mai după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) anunța intrarea în vigoare a noilor tarife ale polițelor de Răspundere Civilă Auto (RCA). Legea prevede, printre altele, suspendarea poliţei, încheierea acesteia şi pe o perioadă de o lună sau despăgubirea la orice service.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, anunţă Administraţia Prezindenţială, citată de Mediafax.
Camera Deputaţilor a adoptat în data de 16 mai legea privind asigurarea RCA, asiguraţii având posibilitatea să contracteze o poliţă de asigure pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 12 luni, să o suspende pe perioada imobilizării vehiculului şi să fie despăgubiţi indiferent de service-ul la care merg
Vă reamintim ca: plata primelor de asigurare se face integral sau în rate conform acordului dintre asigurat şi asigurătorul RCA.
Unul dintre amendamentele adoptate permite asiguraţilor să fie despăgubiţi indiferent de service-ul în care îşi vor repara maşina, dar poliţele nu au cum să crească din cauza costurilor cu reparaţiile, pentru că acestea reprezintă doar o mică parte din costul total al daunelor, a explicat preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), Cristian Muntean, la finalul şedinţei comisiilor parlamentare care au întocmit raportul votat de plen.
De asemenea, utilizarea de piese contrafăcute în efectuarea de reparaţii auto este considerată infracţiune.
Tariful de referinţă se calculează semestrial de către o societate cu expertiză recunoscută în domeniu, contractată de către A. S.F., după formula prevăzută la art. 2 pct. 24 şi se publică de către A.S.F.
Cheltuielile administrative şi de vânzare ale poliţei de asigurare, incluse în tariful de primă, nu pot depăşi cumulat 25% din tariful rezultat.
Pentru determinarea sumei reprezentând prima de asigurare, asigurătorul RCA poate lua în calcul istoricul daunelor plătite, în ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum şi utilizarea unor tehnologii de tip telematics.
La încheierea contractului RCA şi pe parcursul derulării acestuia, asiguratul are obligaţia să permită asigurătorului RCA accesul în baza de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, la evidenţa accidentelor şi a cererilor de despăgubire anterioare şi să furnizeze informaţiile solicitate de asigurătorul RCA pentru evaluarea riscului şi calculul primei de asigurare, stabilite prin reglementări A.S.F, potrivit proiectului de lege.
Contractul RCA poate fi suspendat, la cererea asiguratului, pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului, conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului.
Proprietarii au obligaţia ca, pe toată durata suspendării contractului RCA, să imobilizeze vehiculul într-un spaţiu privat, în afara domeniului public.