Persoanele care au depus cere de rambursare a TVA la ANAF vor primi contravaloarea acestor sume pe parcursul lunii martie. Valoarea totală este de 439,38 milioane lei.
“Suma include, în ordinea vechimii, toate deconturile de TVA soluţionate prin decizii de rambursare înregistrate în baza de date până la 21.01.2017, cu excepţia deconturilor aferente operaţiunilor de import, care au fost soluţionate până la data selecției. Astfel, deconturile cu compensare şi restituire se ridică la 310,31 mil. de lei, din care 34,36 mil. de lei se compensează şi 275,95 mil. de lei se restituie. De asemenea, deconturile cu compensare integrală au un cuantum total de 61,29 mil. de lei”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 275,95 mil. lei, plata efectivă a fost programată în două tranșe, in 13 martie suma de 131,74 milioane lei si in 31 martie suma de 144,21 milioane lei.